Toate relele de care specia noastra este bantuita nu provin decat din erorile noastre, din interesele noastre, din interesele noastre rau intelese, din prejudecatile noastre, din ideile false pe care le avem asupra lucrurilor… omul a fost intotdeauna inselat de prejudecatile sale, de sperantele si de temerile sale.
Acolo unde cugetul e neinfricat si omul tine capul sus;
acolo unde cunoasterea e libera;
acolo unde lumea n-a fost impartita de inguste ziduri domestice;
acolo unde cuvintele tasnesc din adancurile adevarului;
acolo unde efortul neobosit isi intinde bratele catre desavarsire;
acolo unde suvoiul limpede al ratiunii nu s-a pierdut in mohoratul desert al obisnuintei moarte;
acolo unde cugetul e calauzit de Tine spre o gandire si o actiune din ce in ce mai largi;
In acel paradis al libertatii, ingaduie, Parinte, sa se trezeasca patria mea.
Oricat de larga inima ar avea, omul nu este capabil decat de o singura mare pasiune.
Un om indiferent fata de orice, lipsit de pasiuni, care isi este suficient lui insusi, n-ar mai fi o fiinta sociala.
Nimiciti pasiunea care il insufleteste pe un om, si in aceeasi clipa i-ati luat toata intelepciunea.
Se tin discursuri nesfarsite impotriva pasiunilor. Toate suferintele omului se pun pe socoteala lor si se uita ca tot ele sunt si izvorul tuturor placerilor lui. In constitutia lor exista un element despre care nu se poate spune nici prea mult bine, nici prea mult rau: ceea ce nu-mi place insa este ca ele nu sunt privite decat in aspectul lor negativ… numai pasiunile, pasiunile mari, pot sa inalte sufletul la lucrurile mari. Fara pasiuni nu exista nici sublimul, fie in moravuri, fie in creatie, si artele frumoase s-ar intoarce inapoi la copilaria lor, iar virtutea s-ar bagateliza . . .
Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.
Omul are nevoie sa cunoasca anumite pasiuni, spre a spori intr-insul anumite insusiri care dau vietii lui noblete, largindu-i sfera, si adorm pe jumatate egoismul firesc tuturor fapturilor.
Ideea de lupta a omului impotriva omului a fost si va ramane o mare, dureroasa si rusinoasa absurditate.
De ce sa se omoare oamenii intre ei? Ce am cu cel de dincolo, cand nici nu-l cunosc, si nu-l urasc, pentru ca nu mi-a facut nimic niciodata? De ce sa-l omor daca el, ca si mine, sufera oroarea aceluiasi destin? Oare acolo, de unde-mi pandeste miscarile si-mi ocheste inima, inceteaza el de-a fi un om si de a-mi ramane un frate?