A fi om inseamna in mod neindoielnic a fi raspunzator. Inseamna a simti punand si tu o piatra la temelie, că astfel contribui la cladirea lumii.
Trebuie oricum sa ne obisnuim a vedea oamenii sub multitudinea aspectelor lor posibile si in toata diversitatea caracterului, temperamentului si aparentei lor. Caci omul e limitat; oricat de mare si sfant ar fi, nu cuprinde totul: isi are unghiul lui special sub care priveste binele.
Numai cand se ridica pana la starea civila, omul devine om cu adevarat, actionand potrivit legilor morale, ascultand de ratiune, iar nu de instinct: pana aici, este un animal stupid si marginit, robul poftelor sale.
Sa slavim omul! sa-i inspiram cele mai sfinte sentimente: Respectul omului fata de om!
Omul este o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie ganditoare. Nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze pentru ca sa-l striveasca. Un abur, un strop de apa, ajunge ca sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar strivi, omul inca ar fi mai nobil decat cel care-l ucide, fiindca el stie sa moara si isi da seama de avantajul pe care universul il are asupra lui. Pe cand universul nu stie nimic din acestea.
Omul nu este nici inger, nici animal: nenorocirea este ca cine vrea sa devina inger devine animal.