Cu cat un om are mai mult experienta lucrurilor din trecut, cu atat este mai prudent si cu atat asteptarile sale nu vor da gres.
Omul poseda un drept primar in inima lui, un drept innascut. Fiecare om are dreptul la justitie, asa cum are dreptul la aer. Daca acesta ii e rapit, sufletul se sufoca.
Nimic nu il face pe om mai rau ca nedreptatea. Nimic nu-i intoarce cu mai multa putere privirile asupra sortii proprii, facandu-l surd si orb pentru suferintele altora. Naturile impresionabile si pasionate, egoiste prin definitie, cand se mai cred si nedreptatite, se revolta impotriva universului intreg, iar revolta nu mai lasa loc pentru ingaduinta si iertare.
Omul drept nu e cel care nu nedreptateste pe nimeni, ci cel care, putand sa faca rau, isi reprima vointa de a-l face.
Omul are multe trebuinte. El nu iubeste decat pe cei ce pot sa i le satisfaca pe toate.
Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.
Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.
Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.
Omul a gasit intotdeauna o mare placere in a cunoaste si a comenta faptele altora.