In impacarea cu sine insusi se afla acel dram de fericire pe care il spera omul pe pamant.
Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.
Pentru inimile care au suferit multa vreme, bucuria e asemanatoare cu roua pentru pamanturile parjolite de soare; inima si pamantul sorb ploaia aceasta binefacatoare care cade peste ele, iar dinafara nu se vede nimic.
Daca vrei sa fii de vreun folos pe lumea asta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi traiesc viata.
Exista meditatii pe care le-am putea numi verticale. Cand te afunzi in adancul lor, e nevoie de timp ca sa te intorci pe pamant.