Nimic nu are o influenta mai puternica, din punct de vedere psihologic, asupra mediului lor si, in special, asupra copiilor lor decat viata netraita a parintilor.
Tot astfel a trebuit sa gandesc si despre parintii mei. Ei spun ca eu sunt copilul lor si ca as fi ca ei. Dar chiar daca trebuie sa ii iubesc sunt pentru ei un om strain pe care nu-l pot intelege. Si ceea ce este esential la mine si poate fi tocmai esenta sufletului meu, ei considera ca e neimportant si atribuie acest ceva tineretii sau toanelor mele. Si cu toate acestea tin la mine si mi-ar face cu draga inima tot binele din lume. Un tata ii poate da copilului sau nasul si ochii si chiar si mintea drept mostenire, dar nu si sufletul. Acesta e nou odata cu fiecare om.
Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri.
Am fost binecuvantată cu o copilărie frumoasă ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf, păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal… Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului -, cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-au motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă.
Parintii din ziua de azi doresc sa fie iubiti de copiii lor. Aceasta eroare ii conduce la tot felul de slabiciuni si comoditati.
(Fondul si forma)
© CCC
Este o dorinta pioasa a tuturor parintilor ca sa vada realizat in fiii lor ceea ce insilor le-a lipsit, ca si cum ar trai a doua oara, si experientele primei vieti le-ar folosi abia acum.
Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.
E greu, dar deosebit de folositor sa te concepi pe tine insuti in psihologia varstei tale, sa intelegi ca nici o generatie, nici o varsta nu poseda normele necesare pentru a judeca celelalte generatii, sa stii sa-ti iei locul, dupa rang si grad, in omenirea, istoria sau natiunea in mers…omul traieste din mostenirea sociala pe care i-au lasat-o parintii si traieste pentru a transmite o alta mostenire copiilor sai. Din punct de vedere social si intelectual, el cunoaste, asadar, trei generatii: a lui, generatia precedenta care l-a pregatit si de care s-a despartit, generatia urmatoare pe care o pregateste si care se desparte de el.
Nici o viata omeneasca nu implica o experienta care sa se poata substitui in intregime, pentru a instrui si a calauzi o alta viata, experiente proprii ale acesteia… lectia faptelor, care contrazice mostenirea parintilor, ii face pe adolescenti sa-si precizeze dragostea si ura, sa revizuiasca traditionala scara de valori, sa stabileasca o ierarhie a telurilor si a tipurilor de umanitate ce le vor inspira de acum inainte comportarea.