Fiecare dintre noi are patimile lui…dar sunt unii care au patimi si altii pe care patimile au pus stapanire.
Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?
Nu e semn bun pentru nici o activitate daca la inceput exista dorinta arzatoare de a reusi – emulatie, mandrie, ambitie etc. Trebuie sa incepi prin a iubi tehnica fiecarei activitati pentru ea insasi, asa cum iubesti viata pentru viata. Numai aceasta e adevarata vocatie si marturie a unei reusite serioase. Trebuie, asadar, sa iubesti o activitate ca si cum n-ar mai fi nici o alta pe lume, pentru ea insasi.
Oricat de larga inima ar avea, omul nu este capabil decat de o singura mare pasiune.
Razboiul launtric al ratiunii impotriva pasiunilor a facut ca cei care au vrut sa aiba pacea sa se imparta in doua tabere. Unii au vrut sa renunte la pasiuni si sa devina dumnezei; ceilalti au vrut sa renunte la ratiune si sa devina animale. Dar nici unii, nici ceilalti n-au putut-o face; si ratiunea ramane intotdeauna in picioare, acuzand desertaciunea si nedreptatea pasiunilor care tulbura odihna celor ce li se abandoneaza; si pasiunile sunt intotdeauna vii, chiar si in sufletul acelora care fac eforturile de a renunta la ele.
Cu cat ai mai mult spirit, cu atat ai pasiuni mai mari; pentru ca pasiunile, nefiind decat sentimente si ganduri care apartin spiritului, desi sunt prilejuite de corp, este clar ca nu sunt decat spiritul insusi si ca, astfel, indeplinesc ceea ce-i este propriu lui. Nu vorbesc decat de marile pasiuni; caci celelalte se afla intr-un amestec ce cauzeaza o confuzie foarte incomoda; lucru care, bineinteles, nu li se intampla celor ce au spirit. Intr-un suflet mare, totul este mare.