Cei mai multi dintre noi traim in lumea exterioara si ne identificam (o facem de la trei ani) cu imaginea noastra din oglinda. Suntem cei care suntem. Cand spunem “eu”, ducem aratatorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea larga. De obicei n-avem timp de introspectie si, daca ne cautam constient propria noastra fiinta, o facem nu catre interior, ci spre suprafata mereu schimbatoare si colorata a vietii, ca un alergator care ar porni o cursa tasnind invers din start.
Nu iubim o femeie pentru ca are un corp perfect, ci pentru forma unica a ochilor sau a gurii, in care vedem personalitatea ei profund si subtil erotizata.
Când întâlnești un om cu o personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește.
Când zeii vin în mijlocul oamenilor, ei nu sunt cunoscuţi. Iisus n-a fost; Socrate şi Shakespeare n-au fost.
Personalitatea, realizare totala a deplinatatii fiintei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul ca e de neatins nu impieteaza asupra unui ideal, caci idealurile sunt doar calauze si niciodata teluri.
…am putea defini deci kitsch-ul ca pe un „inventar al absenţei”, o sumă de lipsuri: lipsă de personalitate, lipsă de adevăr, lipsă de caracter. Arta kitsch nu este altceva decât mediocritate camuflată, trufaşă şi plină de pretenţii. O minciună frumos ambalată. Ea nu mai ridică nicio problemă de interpretare, dând naştere unui sentiment de confort spiritual, generator de plăceri estetice facile. Kitsch-ul este un revelator al „bolii de civilizaţie” de care suferă întreaga societate, fiind vorba de devalorizarea generală a acesteia, şi nu doar a anumitor valori constitutive.
(Revista Sinteza)
În fiecare dintre noi locuiesc două persoane, una dintre ele certând-o pe cealaltă pentru cele săvârşite.