Dorinta prea intensa pentru ceva, aducand cu sine si teama tot asa de puternica ca n-ar putea dura, ne micsoreaza placerea si o face nesigura, ca o flacara suflata de vant.
Din saturarea dorintelor se poate naste un fel de deznadejde care insoteste placerea si se ascunde dupa ea.
Omul a gasit intotdeauna o mare placere in a cunoaste si a comenta faptele altora.
Orice fapta care poate fi luata ca o pilda rea nu place chiar aceluia care a facut-o. Cea dintai pedeapsa este ca omul, fiindu-si singur judecator, nu se iarta pe sine, chiar daca el a castigat de pe urma judecatorului necinstit care a dat sentinta.
Omul care a incercat multe placeri variate e capabil sa le prefere pe unele, altora…Ne facem astfel educatia gustului pentru diferite placeri, putem chiar sa folosim experienta altuia sau sa i-o transmitem altuia pe a noastra. Stim ca placerile spirituale, cu conditia sa nu fie exclusive si sa presupuna existenta altora, asa cum nota fundamentala presupune armonicele sale, stau inaintea celorlalte placeri; le cultivam de preferinta, dezvoltam finetea gustului cu care le incercam si, de bine de rau, ne mentinem acest plan al vietii alaturi de celelalte planuri ce-l insotesc, sau il acopera, sau il clatina: planul profesional, planul moral.