Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
(Amurg de toamnă)
Istoria umanitatii ar fi trebuit sa ne invete ca nici moartea nu schimba nimic din omnipotenta ideilor inaintate si nici nu poate preveni prabusirea ideilor agonizante.
Brevibus momentis summa verti.
Lucrurile cele mai măreţe se prăbuşesc într-o clipă.
(Tacitus)
E absurda credinta ca individualul ar putea fi salvat, atunci cand colectivul ar fi amenintat sa se prabuseasca.
Nici un animal nu se schimba atat de des ca omul: cand se avanta spre inaltimi, cand se prabuseste in adancime.
Cand cade un vultur, cine poate sti in ce fund de prapastie se va opri? Prabusirile unui om se masoara intotdeauna dupa inaltimea la care se ridicase.