Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "scriitori"

Pentru a da frâu liber fanteziei, imaginației sale, scriitorul trebuie să deschidă ușile la tot ceea ce se ascunde în el, inclusiv demoni.

(Interviu cu Catherine Argand – febr. 1995)

© CCC

Un scriitor nu își alege temele, temele îl aleg pe el.

(Romancierul și demonii săi)

© CCC

În acei ani […], Ion D. Sîrbu a fost receptat într-un mod ambiguu: pe de o parte, foarte prezent, pe de altă parte periculos de prezent alături de noi. Să mă explic. Într-un Cluj, dominat cultural şi politic de A.E. Baconsky, “omul lui Beniuc”, dezinvoltura verbală, farsele, ironiile, batjocurile etc. proferate de Gary la adresa “adversarilor” noştri puneau Cercul într-o lumină “reacţionară” care începea să devină extrem de primejdioasă. Vremea glumelor nevinovate trecuse. Profesorii Blaga şi Liviu Rusu fuseseră îndepărtaţi din învăţământul superior, “filozoful” politruc Pavel Apostol tăia şi spânzura în Universitate, nimeni dintre noi nu avea drept de semnătură etc. În toţi anii – şapte – cât am fost dascăl la ţară, veştile primite de la Cluj îl designau pe Gary ca pe un potenţial pericol pentru libertatea cerchiştilor.

Voi relata un singur fapt. Ion D. Sîrbu este cel ce a lansat următoarea poveste. Într-un cerc de scriitori, la Cluj, Lucian Blaga, devenit simplu bibliotecar, referindu-se la versurile lui Beniuc (citez din memorie, aproximativ): “Unde mă aflu, unde mă duc,/ Lumea vorbeşte, şopteşte;/ Ăsta e poetul Beniuc,/ Ştie şapte limbi şi ruseşte…”, le-ar fi citat astfel: “Ăsta e poetul Beniuc,/ Ştie şapte limbi pe ruseşte”. A spus Blaga aşa ceva? Este o invenţie a lui Gary? Nu se va şti niciodată. Fapt e că, transmisă la Bucureşti, butada a stârnit şi mai mult furia preşedintelui scriitorilor [Mihai Beniuc] împotriva lui Blaga şi a Cercului Literar.

[Ion D. Sîrbu, Ion Desideriu Sîrbu, căruia i se spunea Gary (Gary Sîrbu), dramaturg, filozof, publicist și romancier român. Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor. Va deveni asistent la catedra profesorului Liviu Rusu.]

Este drept că, în general, scriitorii sunt socotiţi a fi extrem de susceptibili, şi că nimeni nu se mai miră dacă doi scriitori de valoare “îşi dau în petic”. Chiar dacă contemporanii lor îi judecă, posteritatea află suficiente motive de a transfera o gâlceavă măruntă şi penibilă, determinată de interese meschine, într-o dispută “de idei”. Ceea ce s-a petrecut, cu decenii înainte, între Arghezi şi Ion Barbu a devenit un simplu capitol de istorie literară, din care orice conotaţie subiectivă a dispărut sau a îmbrăcat forma nobilă a unei diferenţe de “arte poetice”. Eu cred că e foarte bine că se întâmplă acest lucru; este indicat ca Istoria literară să şteargă ridurile, grimasele şi “aluniţele” de pe obrazul prea crispat al Vieţii literare. Suntem cu mult prea sensibilizaţi de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-şi cumpără genialitatea postişă de la chioşcul de ziare din colţ. Într-o epocă invadată de V.I.P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalităţii, dar care “înghit” cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere.

Cred că nu greşesc dacă spun că un scriitor, conştient de valoarea şi de rolul său în societate, nu are de ce să caute – în sensul că nu are de ce să prefere – anturajul unor scriitori mediocri. Iată de ce, în modestia mea destul de orgolioasă, eu mă vâr mereu între cei mai buni, pentru că numai vecinătatea lor mă stimulează. Când voi deprinde ce anume este invidia – lucru pe care nu-l văd posibil! – nu voi mai fi eu însumi. Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.

Scriitorii de ficțiune, când încep, sunt mai predispuși să încerce forma scurtă.

© CCC

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor.

© CCC

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut… și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Nu a existat niciodata o biografie buna a unui romancier bun. Nici nu s-ar putea. Daca e bun de ceva, atunci el este mai multe persoane intr-una singura.

Nu e de-ajuns să scrii un cap de operă, sau să fii om de geniu, ci mai e ceva. Acest ceva se numeşte norocul… Pentru mai toţi oamenii cari au lăsat urme prin faptele lor, numai norocul singur şi-a spus cuvântul hotărâtor.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.