În 1900, am făcut prima mea călătorie. A fost la Cagliari, frumoasa capitală a Sardiniei. Acolo l-am întâlnit pe soțul meu. Ulterior, ne-am mutat la Roma, unde locuiesc în prezent. Am scris și câteva poezii care nu au fost adunate într-un volum.
© CCC
Aveam treisprezece ani și nu știam la cine ar trebui să merg pentru a-mi publica poveștile. Dar am dat peste o revistă de modă. Am luat adresa și am trimis o nuvelă. A fost publicată imediat. Apoi, am scris primul meu roman, Fior di Sardegna (1892) [Floarea Sardiniei], pe care l-am trimis unui editor din Roma. L-a publicat și a avut destul de mult succes.
© CCC
Condeiul este limba sufletului; dupa cum au fost conceptele cu care a fost hranit, asa vor fi si scrierile.
Gloria sau meritul unor oameni li-l acorda faptul de a scrie bine; altora le-o da faptul de a nu scrie deloc.
Fireşte, nu felul de a scrie, ci felul de a gândi decide valoarea unui scriitor.
Scrisul – o eliberare de sine. Sinele – o eliberare de alții…
(Fărâme de suflet)
Dintre toate speciile literare – hai sa zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurda. Mana ta stanga da bani mainii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu insuti stii de fapt mult mai bine decat cel care noteaza, caci durerea e autentica, pe cand “ma doare” e o conventie.