Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest aspect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.
Omul nu are un semn mai convingator al nobleţei sale decât un anumit zâmbet subtil, tăcut, ce implică de fapt cea mai înaltă filozofie.
Cel mai inalt semn de prietenie este sa te socotesti egal cu cel inferior tie… numai coborandu-ne noi, ridicam pe altii.
…Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce stii ca este adevarul in gandirea ta si pentru ceea ce simti ca este frumos in inchipuirea ta, numai aceasta iti pune pe frunte semnul celor chemati.
Intelegeti-ma! sacrificiul voluntar, facut in deplina constiinta si liber de orice constrangere, jertfa de sine spre binele tuturor, acesta este, dupa mine, semnul celei mai inalte dezvoltari a personalitatii.
Nu e semn de intelepciune sa ne judecam numai dupa faptele noastre dinafara: trebuie rascolit pana in adanc si vazut ce indemnuri ne pun in miscare.
Intotdeauna sa te feresti de omul pe care natura l-a insemnat cu un semn urat.
Effuge quem signo turpi natura notavit.