Personalitatea, realizare totala a deplinatatii fiintei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul ca e de neatins nu impieteaza asupra unui ideal, caci idealurile sunt doar calauze si niciodata teluri.
Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.
Mai presus de toata suferinta cu care omenirea plateste fiecare pas inainte, nu exista oare un tel necunoscut si indepartat, ceva superior, bun, drept, definitiv, catre care mergem fara sa stim si care ne umple inima de nevoia indarjita de a trai si de a spera?
Libertatea si progresul constitute nu numai telul artei, dar si al intregii vieti.
Nici o viata omeneasca nu implica o experienta care sa se poata substitui in intregime, pentru a instrui si a calauzi o alta viata, experiente proprii ale acesteia… lectia faptelor, care contrazice mostenirea parintilor, ii face pe adolescenti sa-si precizeze dragostea si ura, sa revizuiasca traditionala scara de valori, sa stabileasca o ierarhie a telurilor si a tipurilor de umanitate ce le vor inspira de acum inainte comportarea.
Sa asculti si sa meditezi, cu putin sa te multumesti;
sa nu-ti iei ochii niciodata de la tinta;
sa-ti pastrezi curata mana si mintea, lucrurile omenesti sa le experimentezi atat cat e nevoie, ca sa nu-ti mai faci griji;
sa nu fii niciodata sclav, pace sa nu faci cu cei josnici;
sfantul adevar sa nu-l tradezi niciodata, nicicand sa nu spui vorbe care sa aprobe viciul si sa batjocoreasca virtutea.