Imi plac aceste clipe furate ale diminetii cand casa este cufundata in liniste, iar eu, singura treaza, stau la masa in fata cestii mele de cafea, in timp ce primele raze de soare lumineaza biblioteca. Imi ridic privirea si intalnesc zambetul tuturor celor pe care ii iubesc. Fotografiile lor ma privesc, imi zambesc. Ei sunt martorii tacuti ai zilelor fericite cand tu erai acolo, in viata, si multumita alaturi de noi.
Pentru o clipa, ma surprind cu speranta de a-ti auzi pasii, ca usa sa se deschida, ca tu sa apari, dar nu e decat liniste, tu nu vei veni, tu nu vei mai veni si aceasta evidenta imi strapunge inima. Vorbesc cu tine si sper in zadar; nu ma pot vindeca de absenta ta, mama; nu pot, nu pot. Ne-am iubit atat de mult...
(Mama…)
© CCC
Imi stiu intotdeauna replicile.
Vivien Leigh
© CCC
Plecare: Dintotdeauna, sunt pe punctul de a pleca. Dar nu-mi place sa plec. Acest lucru ma nelinisteste.
(Sylvie Vartan de la A la Z: P de la Plecare)
© CCC
Pusa in scena, Coliba Unchiului Tom a facut sa planga multi proprietari de sclavi, care s-au induiosat atata timp cat a durat reprezentatia si care dupa spectacol si-au pastrat moravurile, obiceiurile si ideile proprii asupra negrilor.
Teatrul este viață. Mai puțin momentele ei de plictiseală.
© CCC
Te urci pe scenă, te arăţi în spatele unui personaj, al unui text şi capeţi forţă. Birlic! În viaţă era trist, n-avea haz, n-avea replică, stătea închis în cojiţa lui, dacă îl întâlneai la o petrecere nici nu-l vedeai, era absent. Aşa era şi Timică. George Constantin era un timid. Inaccesibili în viaţă, ciufuţi, morocănoşi, şterşi. Şi pe scenă…
Mie, oricum, scena mi-a dat posibilitatea să exist în toată puterea mea. Scena m-a transformat într-un fel de… ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin are circulă un şuvoi de energie, care altfel nu ştiu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Şi fiecare premieră eşti aşa: gol.
Am fost binecuvantată cu o copilărie frumoasă ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf, păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal… Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului -, cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-au motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă.
De indata ce intru in teatru, ma simt in siguranta. Iubesc publicul, iubesc oamenii, si joc pentru a le face placere.
© CCC
Teatru: Am visat dintotdeauna la el si acum, spre marea mea bucurie, sunt pe scena in fiecare seara.
(Sylvie Vartan de la A la Z: T de la Teatru)
© CCC
Teatrul a fost intotdeauna o scoala pentru tineri, pentru oamenii pe jumatate cultivati si pentru femei, adica pentru cei care, posedand inca deprinderea de a se insela sau de a se lasa inselati, sunt accesibili iluziei si fortei de sugestie a autorului.
E mai usor sa construiesti un teatru decat sa gasesti actori buni.
Nu obişnuiesc să regret personaje, nici jucate, nici nejucate. Cred că scenariile cele mai solid construite sunt cele care încap pe mana unui talent regizoral solid construit. Şi invers.
Uneori, adevarul replicilor pe care le spun ma sperie. Dar trebuie ca aceasta frica sa nu transpara niciodată. Aceasta este minunata disciplina a teatrului. Iubesc teatrul pentru aceasta disciplina, pentru ca, in afara lui, eu nu sunt disciplinata. Sunt impulsiva.
© CCC
Nomad: Calatoria este inscrisa in ADN-ul meu din frageda copilarie.
(Sylvie Vartan de la A la Z: N de la Nomad)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.