Citate de Agatha Christie

Arta vieții constă într-o readaptare constantă la împrejurări. (Cartea ceaiului) © CCC

Faptul de a trăi le ia oamenilor prea mult timp. (Vară în Nohant) © CCC

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.

Bunul cel mai de pret al omului este viata. Ea este daruita o singura data si trebuie sa o traiesti in asa fel, incat sa nu regreti, sa nu suferi pentru anii traiti fara rost, sa nu arzi de rusine in fata unui trecut meschin si las.

Numai orbit de patimile ei poti vedea ce-i viata...

…Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atît de activă şi atît de plină, încît un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege, iar maturitatea le ignoră, vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pînă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vîrsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decît lucrurile materiale, iar restul este uitat. Fiecare an care mi se dădea îl socoteam ca un dar în plus de la Dumnezeu. Socoteam în tinereţe că am să trăiesc cam 60 de ani, n-am să ajung pînă la 70. Am avut întotdeauna obsesia morţii iminente. Cu fiecare an care trecea, încercam să adaug ceva la mine, la persoana interioară, căci persoana exterioară nu mă interesa. Cînd eram în viaţa publică, fiecare an însemna încă o posibilitate de a răspîndi cultura, de a forma cultura, de a răspîndi ceva din traseul fiinţei mele. […] Bătrîneţea nu este o povară. Acum, pentru mine nu există moarte, există «trecere dincolo»…

Ceea ce ne poate intrista este faptul ca forma cea mai bogata, viata cea mai frumoasa au in istorie un apus al lor, ca aici ratacim intre ruinele a ce a fost excelent - insa din moarte invie o vointa noua.

Honesta vita, beata est. Viata corecta este fericita.

Modice et modeste melius est vitam vivere. E bine sa-ti traiesti viata in modestie si cumpatare. (Plautus, Persa)

Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi. Și fă-ți planuri, ca și cum ai fi aici pentru totdeauna. (Zece negri mititei) © CCC

Dacă traiesti suficient de mult, iti dai seama ca fiecare victorie se transforma, intr-o zi, intr-o infrangere. (Toti oamenii sunt muritori) © CCC

Învățăm să trăim când viața este pe sfârșite. (Eseuri)

Trăiam, însă, o viaţă autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datini şi străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am avut preoţi în familie.

Viitorul ni-l putem modela după cum vrem. Viața este un lut căruia voința îi dă forma.

Doar simplul fapt că trăiești până la moarte reprezintă o muncă istovitoare.

Trebuie să înțelegi întreaga viață, nu doar o parte a ei. De aceea trebuie să citești, de aceea trebuie să privești cerul, de aceea trebuie să cânți, să dansezi și să scrii poezii, să suferi și să înțelegi, pentru că toate acestea sunt viața. (Gândește-te la aceste lucruri) © CCC

Viata unui om este ceea ce gandurile lui o fac sa fie.

In imperfectiunea naturii rezida perfectiunea ei. Perfectiunea este o idee a transcendentalismului abstract si, de aceea, este lucrul cel mai rau din lume. Omul muritor, supus bolii si foamei, pentru a trai trebuie sa lupte. Aceasta imperfectiune a omului constituie tocmai maretia lui si-i face viata scumpa si frumoasa. Puneti pe om la adapostul mortii, al bolii, al accidentelor, al nenorocirii, si veti face din el un paşă turc plictisit in trandavia fericirii sale.

Ar trebui sa exclam cu uimire, cu incantare, cu sfidare: “Exist! Deci sa ma straduiesc, din toate puterile, sa ma realizez.” Fenomenul acesta unic si irepetabil care e viata trebuie sa imbrace caracterul unui eveniment memorabil nu in istoria Cosmosului, ci, mult mai modest, in istoria pasionata a cautarii de sine a spiritului. E un lucru atat de extraordinar ridicarea materiei din care sunt alcatuit, la rangul de sensibilitate si gandire. De ce nu profit indestul, de ce nu creez acestui superb accident climatul favorabil supremei sale infloriri? De cine depinde daca nu de mine? Cine e chemat sa-mi poarte mai mult interes si, prin mine, spiritului? Prin mine, Spiritul se celebreaza pe sine.

Când te-a secat de lacrimi viața care doare, Gândește-te la roua din geana unei flori. Și când ai vrea ca noaptea din urmă să coboare, Gândește la trezirea unui copil în zori. (Rubaiate)