Nimeni sa nu intre aici daca nu a studiat geometria.
sau
Nimeni sa nu intre aici daca nu este geometru.
Platon (427-348 i.e.n.)
Platon a gravat acest dicton pe frontonul Academiei pe care a fondat-o. Aceasta fraza imperativa însemna ca trebuie sa cunosti matematica (care în momentul acela era geometria) înainte de a studia filozofia. Matematica este, într-adevăr, prima etapă a inteligibilului și ne-a obișnuit cu existența unor realități non-sensibile. Ea este încă imperfectă, deoarece nu poate demonstra totul, iar geometria face rationamente asupra formelor sensibile care sunt surse de eroare. De aceea, matematica nu reprezinta decat prima etapă a inteligibilului.
Motto-ul înscris pe frontonul Academiei fondate de Platon, un campus aflat la iesirea din orașul Atena, va dainui timp de trei secole cat a functionat aceasta institutie. Deoarece, pentru Platon, exista un domeniu în care se atinge universalitatea: matematica. Astfel, față de relativism, "fiecare cu parerea sau opinia sa", căutarea adevărului absolut devine o adevarata provocare.
Dar, în matematică, cunoașterea nu este relativă. Mai bine de atat nu se poate obtine decat in matematică, deoarece obiectele matematice au o definiție valabila pentru toată lumea. Se poate spune că, în acest domeniu, se ajunge la esența lucrurilor. Care este esența? Ceea ce lucrurile sunt în sine, independent de aspectul lor. Aparențele se pot modifica oricând, esența nu se schimbă, ea există în sine, pentru totdeauna.
Pentru a vorbi despre esenta, Platon folosește termenul de "Idee", care este scris cu majuscula. Ideea nu este, ca în acceptia obisnuita a termenului, o construcție a minții, ci există independent de mintea noastră, în sine. Ideea este ceea ce este realmente real. De exemplu, în matematică, Ideea de triunghi exista independent de toate triunghiurile care pot fi trasate. Astfel, Ideea este mult mai reala decât ceea ce avem în fața ochilor.
Cand vrei sa duci la bun sfarsit un lucru mare, cauta mai intai sa te deprinzi in lucruri mai marunte si mai usoare, inainte de a te apuca de cel mare.
Astronomia obliga spiritul să privească spre cer și ne conduce din aceasta lume într-o alta.
Platon îl întreabă pe Socrate ce e dragostea...
Socrate: - Du-te pe câmp și adu-mi cea mai deosebită frunză...
Platon revine fără să aibă nicio frunză în mână și spune:
- Am găsit cea mai frumoasă frunză de pe câmp, dar nu am luat-o gândindu-mă că aș putea găsi una și mai frumoasă. Negăsind alta mai frumoasă, m-am întors în acel loc, dar frunza dispăruse...
Socrate: - În viață, întotdeauna căutăm ce este cel mai bun. Când, în sfârșit, îl găsim, considerăm că ni se cuvine și așteptăm ceva și mai bun... neștiind că era CEL MAI BUN SI ULTIMUL!!!
© CCC
Pentru fericirea statelor, ar trebui ca filosofii sa fie regi sau regii sa fie filosofi. (Republica)
Platon
Platon evocă aici teoria "filosofilor-regi". El crede că nu există nimic mai rău decât ca statele să fie conduse de către ignoranți. Gândind politica ca o competenta, el ajunge la concluzia că acela care știe (filosoful) trebuie sa guverneze. Pentru aceasta, este necesar, fie ca filosofii sa aiba acces la guvernare, fie ca cei care guvernează sa devina filosofi. Toată viața sa, Platon a incercat în zadar sa realizeze acest proiect.
Omul nu trebuie să caute nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu poate să caute ceea ce ştie fiindcă ştie şi nimeni nu are nevoie să caute ceea ce ştie; nu poate să caute nici ceea ce nu ştie fiindcă nu ştie ce anume să caute.
Zeii stimuleaza si rodesc, idolii absorb si sterilizeaza.
Când oamenii fac zei, nu există Dumnezeu!
© CCC
Fiinta care poate fi denumita nu este fiinta suprema.
© CCC
Etiopienii își fac zeii negri și cu nasul plat, tracii spun că ai lor au ochii albaștri și părul roșu.
© CCC
Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos)
A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon)
Platon
Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.
***
Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor.
Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.
Zeul este creator si omul imitator.
Acel care intelege sa guverneze pe altii nu trebuie sa fie guvernat de vin.
A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias)
Platon
A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)
Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.