Citate despre Cultura

Cultura este suma tuturor formelor de arta, de iubire si de gandire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om sa fie tot mai putin inrobit.

Pentru anumite structuri intelectuale, cultura rămâne singurul sol nutritiv. Fac parte dintre oamenii care şi-au dobândit conştiinţa de sine graţie culturii.

Trebuie citite scrierile celor vechi, deoarece lectura lor ne da avantajul imens de a putea folosi lucrarile atator oameni, fie pentru a cunoaste acele lucruri care au fost ingenios descoperite altadata, fie pentru a sti, de asemenea, ce mai ramane de descoperit de acum incolo.

Dezvoltarea intelectuala, sporind puterea de reprezentare, face pe oameni mai capabili de simpatie si, prin urmare, mai putin egoisti, mai putin rai - daca nu chiar mai buni.

Cultura nu e scopul culturii, ci cultura e modalitatea lui a fi uman.

Cu cat un om e mai cultivat, cu atat trebuie sa fie mai bun.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Cu cat citesti mai mult, cu atat imiti mai putin.

Cultura poporului fara carti pentru acesta, nu se poate. Si fara cultura poporului, orice alcatuire economica, orice forma politica, n-au valoare.

Cresterea intelectuala si morala nu este mai putin necesara decat bunastarea materiala. A sti, este o nevoie vitala, a gandi este o necesitate, adevarul este hrana, ca si painea. O minte nehranita cu stiinta si cu intelepciune, slabeste. Sa ne fie mila de spiritele infometate, cum ne e de trupurile nehranite. Daca exista ceva mai sfasietor decat un trup care se prapadeste din lipsa de paine, e un suflet care se stinge din lipsa de lumina.

La omul civilizat (citeste: cult), exigentele spirituale sunt exigente naturale.

În momentul de faţă, mai bine zis în ultimii doi ani, am ţinut câteva conferinţe tinerilor de la Iaşi, de la Alba Iulia, unde am vorbit de trei ori, arătându-le ce înseamnă valoarea unei culturi naţionale, ce importantă este pătrunderea în aceste valori, ce preţ are înţelegerea continuităţii. Pentru că aici văd eu un punct negru, foarte periculos. Nu mai pricepe nimeni necesitatea continuităţii în cultură. Cultura e alcătuită, nu?, din etape. Fiecare cultură naţională este alcătuită din etape. Fiindcă eu nu mă refer la globalizare. Globalizarea în materie de cultură nu e posibilă. Eu spun că este o utopie. Cum o să globalizezi culturile? Fiecare naţiune are identitatea ei specifică. Cum o să amesteci şi să rezolvi toată treaba asta? Niciodată n-o să se poată face. Atunci ne gândim fiecare la propria noastră identitate culturală, pe care trebuie să o păstrăm neatinsă. Asta se cere să înţelegem. Pentru că, aşa cum zic, etapele se succed şi din una naşte cealaltă. Nu se produc falii între etape. Şi un asemenea lucru trebuie înţeles de tinerii noştri şi mai cu seamă de artiştii, mai ales de scriitorii, gânditorii, plasticienii, muzicienii. Totul se continuă. Nu începem să contestăm valorile trecutului, pentru că noi descindem din ele. Vrem sau nu vrem. Aceasta este eroarea pe care o comit cei tineri. Nu cutare poet n-a lăsat nici o urmă. Ei! contestarea lui Eminescu este de o durere şi gravitate fără seamăn. Contestăm valorile trecutului, Bălcescu am auzit că a fost injuriat, într-un recent articol al cuiva, că ar fi făcut atâta rău culturii româneşti. Ei!, bine, cum poţi să spui astfel de lucruri? Oamenii de la 1848 au fost cei care au împins cultura înainte, ne-au europenizat într-un anume fel. Să nu uităm asta! Gândiţi-vă la Ion Ghica, care a fost un european admirabil. Ambasador la Londra. Alecsandri – ambasador la Paris. Costache Negri. Toţi, boieri sau boiernaşi, aveau legături mari cu Occidentul. Şi Bălcescu s-a numărat printre ei. Mi-aduc aminte, săracul!, scrie într-o scrisoare, fericit, am smuls astăzi o bucată de catifea roşie din tronul lui Louis Philippe. Sunt nişte realităţi care ne unesc, ne fac să ne simţim europeni. Şi noi contestăm aceste legături. Şi Napoleon al III-lea a participat sentimental şi chiar politic la unirea noastră din 1859. Să nu scăpăm din vedere că 1848 a avut meritele lui foarte mari.

Cultura este ceea ce ramane dupa ce am uitat tot ce am invatat.

Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.

S-ar putea să prinzi atîta cultură cît să urăşti oamenii care vorbesc greşit gramatical. (De veghe în lanul de secară)  

Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca şi democraţia autentică să-şi producă anticorpii trebuincioşi pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.

O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.

Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.

Fără asimilarea culturii altor popoare în amănunt ne va fi mai greu, dacă nu imposibil să apărăm, să impunem şi să iubim propria noastră cultură naţională.

Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat.