Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa!
Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el.
Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea.
După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat.
Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis.
Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.
Un scriitor ar trebui să scrie cu ochii, iar un pictor să picteze cu urechile.
© CCC
Arta ca reproducere, ca intruchipare a idealurilor, ce stau la temelia vietii poporului si determina fizionomia lui spirituala si morala, constituie una din insusirile primordiale ale omului.
Aripa o ai sau nu o ai.
Daca n-ar fi infrumusetata de arta, viata in sine ar fi seaca, si, adesea, ti-ar arata un chip de maimuta.
Esența artei este Poezia.
Sa-ti concepi opera… s-o simti… apoi s-o stapanesti. Sa fii constient de ea… s-o critici ca si cum nu tu insuti ai fi autorul.
Arta este un anti-destin.
(Muzeul imaginar)
Stilul… expresia fireasca a gandului dezlipit de lume.
Arta reprezintă tot ce este mai bun în om - speranță, credință, iubire, frumusețe, rugăciune... Ceea ce el visează și ceea ce speră... Ce este arta?... Ca o declarație de dragoste: conștiința dependenței noastre reciproce. O confesiune. Un act inconștient care reflectă, însă, adevăratul sens al vieții - iubire și sacrificiu.
© CCC
Opera de arta e un colt de natura vazut printr-un temperament.
Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.
Prin insasi firea sa, omul este un artist. El cauta sa aduca pretutindeni in viata sa, intr-un fel sau altul, frumosul.
Valoarea unei actiuni se defineste prin ceea ce ea combate.
Ce ciudata impartire pe roluri: in viata, veselia vorbeste, suferinta tace – in arta e invers. Suferinta striga, veselia aproape nu are cuvant.
Marele rol al scriitorului: sa pacifice oamenii, sa le dea solutii de viata, sa-i indrume, sa-i abata din calea pacatului, sa le arate caile virtutii, sa-i scoata din indoiala.
Arta are o functie sociala bine definita, ea este o scoala a moralei pentru cetateni.
…Muzica este poate ultimul cuvant al artei, dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.
…ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.