Citate despre Arta

Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!

Numai imbecilitatea orgolioasa poate sa-si inchipuie ca a produs o opera care traieste prin ea insasi. Cea mai buna dintre ele, n-are valoare decat prin raporturile ei cu viata. Cu cat surprind mai lesne raporturile astea, cu atat opera intereseaza mai mult.

Arta este o lunga suferinta, o intrebare pe care ti-o pui tot mereu tie insuti. Trebuie o suta de flori ca sa faci o picatura de parfum…

Opera de arta trebuie sa para iesita din mana omului, iar nu dintr-o masina, si o greseala e, uneori, un accident fericit.

Sunt mai mulţi proşti decât oameni pe lume

Cei din jurul lui nu pot aprecia indeajuns pe artist. Ca sa vezi un varf de munte, se cere perspectiva departarii.

Sageata nu mai apartine arcasului de indata ce a fost slobozita din coarda arcului, iar cuvantul nu mai apartine vorbitorului din clipa cand a fost rostit.

M-am închis în lumină. Pictori români de prestigiu au poposit în Brebu, comună prahoveană aflată pe malul stâng al Doftanei, la nord-est de Câmpina: pictorul Sava Henţia a locuit aici în anii 1886-1904, găzduindu-l adesea şi pe Nicolae Grigorescu, pentru ca mai târziu, în 1908, Ştefan Luchian să imortalizeze peisaje, case, porturi populare, ansamblul medieval în care a locuit și să lase comunei un adevărat motto: „La Brebu, m-am închis în lumină”.

Arta nu e un scop in sine, ci doar un mijloc de a sta de vorba cu oamenii.

Prin insasi firea sa, omul este un artist. El cauta sa aduca pretutindeni in viata sa, intr-un fel sau altul, frumosul.

Acela care iubeste pentru prima oara, chiar daca este fara de noroc, este un zeu, dar cel care pentru a doua oara iubeste fara noroc, este un prost.

Fiecare artist contribuie cu talentul sau, cu munca sa la cultivarea frumosului, care este menit sa dea un impuls pornirilor celor mai nobile ale sufletului.

Muzica este expresia pura a unei stari sufletesti.

De multe ori, arta e un sanatoriu in care se vindeca ranile pe care ni le-a dat viata…

In artă să nu fii Shakespeare nu e grav, grav e să nici nu vrei să fii.

Avem arta pentru ca realitatea să nu ne ucidă.

Un patrimoniu literar si artistic este suprema avutie a unui neam.

Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Arta își datorează originea Naturii însăși... această creație frumoasă, lumea, a furnizat primul model, în timp ce profesorul inițial a fost acea inteligență divină care nu numai că ne-a făcut superiori celorlalte animale, dar ne-a făcut ca Dumnezeu Însuși, dacă îmi pot îngădui să spun. © CCC