Citate despre Constiinta

Constiinta e o facla care lumineaza inima si un judecator neadormit pe care omul il poarta intotdeauna cu el.

O conștiință curată e o sărbătoare continuă. Proverb englez © CCC

Raul il apasa mai ales pe cel care l-a faptuit.

Constiinta e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.

Orice fapta care poate fi luata ca o pilda rea nu place chiar aceluia care a facut-o. Cea dintai pedeapsa este ca omul, fiindu-si singur judecator, nu se iarta pe sine, chiar daca el a castigat de pe urma judecatorului necinstit care a dat sentinta.

Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.

Nu exista nici un precept, chiar elementar, care sa nu fi prilejuit o indoiala si pretextul unei lupte ingrozitoare; insa biruinta finala a justitiei contra egoismului este fenomenul cel mai sigur si mai durabil al psihologiei, care demonstreaza izbanda constiintei si vadeste totodata puternica ei garantie.

Cand porunceste constiinta, oamenii onesti procedeaza intotdeauna in acelasi sens.

Cred numai in constiinta mea, singura in drept sa-mi arate daca am gresit sau nu.

Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.

Nu exista pentru om decat o singura nenorocire adevarata, nenorocirea de a se gasi vinovat si de a avea ceva sa-si reproseze.

Constiinta este un instrument de precizie de o sensibilitate extrema. © CCC

Constiinta, unita cu recunoasterea slabiciunilor noastre si cu simtul datoriei sunt caracteristicile esentiale care deosebesc pe om de animale.

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC

In baza serviciilor facute de catre generatiile trecute, omul este dator fata de generatiile viitoare.

Oricine a trăit astfel încât conștiința lui să nu-l poată învinui de nimic, simte o mulțumire vie care-l face fericit. (Discurs asupra metodei)

Constiinta! Constiinta! Instinct dumnezeiesc, voce nemuritoare si cereasca, calauza sigura a unei fiinte nestiutoare si marginita, dar inteligenta si libera; judecator fara gres al binelui si al raului, care face pe om asemenea lui Dumnezeu, tu il faci sa faptuiasca ce e moral! Fara tine nu simt in mine nimic care sa ma ridice deasupra dobitoacelor.

De-as avea curajul sa povestesc altora adevarul pe care n-am curajul sa mi-l spun mie insumi.

Sub inegalitatile de tot felul, diferente de sex, de varsta, de rasa, de forta fizica, dincolo de deosebirile de inteligenta si de vointa, intre toti membrii comunitatii umane, se gaseste un caracter comun, identic, se gasesc semnele care evidentiaza calitatea omului, calitatea de a fi in acelasi moment o fiinta vie, cugetatoare, constienta. Acest caracter, marginit la acesti trei termeni esentiali, exista in fiecare om in grade diferite, dar nu poate fi suprimat din nici un om.