Citate de Anatole France

Hazardul descreste, pe masura ce creste cunoasterea.

Mi-ar fi plăcut să fiu o doamnă, care trăiește la țară, cu mulți cai și câini. Într-o zi, pe când Elisabeta era o fată de 12 ani, în timp ce lua lecții de la tutorele său, acesta a întrebat-o ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu ar fi fost prințesă. Răspunsul său îi dezvăluie personalitatea. © CCC

Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.

Intr-o lume plina de oameni slabi, firavi, nestiutori, nu va mai exista pe lume frumusete.

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.

Nu cel ce are putin, ci cel ce ravneste la multe e sarac.

Durerea… nimic mai bun ca sa-ti largeasca spiritul.

Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?

Infinit mai puternice decat ratiunea si stiinta sunt ignoranta si nebunia.

Nu e sarac cine are putin, ci cine doreste mult.

Oare nu toti am luat, mai mult sau mai putin, dorintele noastre drept realitati?

Trebuie să te gândești de două ori la ceea ce dorești pentru că, într-o zi sau alta, vei avea. (Carnețelul unui hoinar) © CCC

Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.

Dorinta de bunastare este singurul motor al actiunilor omenesti.

Dorinta prea intensa pentru ceva, aducand cu sine si teama tot asa de puternica ca n-ar putea dura, ne micsoreaza placerea si o face nesigura, ca o flacara suflata de vant.

Asa-i facuta lumea: doreste lucruri rare! Ce in aceasta lume au mare cautare. Si cele dintai fructe par vara mai gustoase, Si razele de iarna sunt mult mai pretioase. Femeia nazuroasa e mai ispititoare, Iar usile deschise nu sunt atragatoare.

E mult mai usor sa promiti fericirea decat sa o dai.

Limitarea dorintelor serveste si ca leac impotriva temerilor.

Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.

Un spirit slab crede usor ceea ce doreste.