Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatînd o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămîi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflînd cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, avînd surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, pînă cînd într-o zi simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adînc propriul tău suflet, în care au apărut arome mai misterioase decît cele aduse de sevele pămîntului. Întinzi brațele spre primavara lor. Iubești. Și femeia demult cunoscută îți apare nouă, din clipa în care ai întîlnit-o. Te miri că n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidentă edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricît ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți și cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.
(Lorelei)
Se intampla uneori ca o femeie sa-i ascunda unui barbat toata pasiunea pe care o simte pentru el, in vreme ce, la randul sau, barbatul se preface ca are pentru ea toata pasiunea pe care n-o simte.
(Caracterele - Despre femei)
“Elle était toujours dans la lune.” Cat farmec trebuie sa fi avut…
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.