Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubeşti - când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubeşti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.
(Iubire)
Vietii nu i-am ramas dator nici un gand, dar i-am ramas dator viata toata.
Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
(Amurg de toamnă)
Ar fi nespus de regretabil daca adevarul ar fi intotdeauna “la mijloc”. Aceasta l-ar preface in apanaj al mediocritatii.
Consolatio mediocritas: orice fir de nisip se crede pe sine insusi o samanta de margaritar far-de noroc.
Ca sa poti culege firul din gogoasa de matasa, crisalida trebuie inmuiata intai si ucisa.
Cateodata, suntem in stare sa ne razbunam pentru o fapta buna ce ne-a facut-o cineva, cand prin fapta aceea ne-am simtit umiliti.
Lacul oglindeste stelele fiindca vrea sa fie cer.
(Elanul insulei)
Nu rareori suntem asa departe de "adevar" numai fiindca ne sfiim sa spunem absurditati.
Vai de poporul lipsit de incredere in sine insusi! Nu-i este dat sa savarseasca fapte mari!
Legile morale se schimba dupa locuri si timpuri; unii gasesc in aceasta un motiv sa nu asculte de niciuna...
Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.
Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?
Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.