Citate de Nicolae Titulescu

Societatea va atinge gradul de civilizatie pe care, mai mult sau mai putin obscur, si-l propune umanitatea, cand fiecare om va trai mai bine, nu numai din punctul de vedere al propriei sale vieti, ci si din punctul de vedere al vietii comune, cand cele doua efecte simultane ale progresului ce se socoteau contrarii, vor fi in realitate, inseparabile: dezvoltarea vietii individuale si dezvoltarea vietii sociale.

Omul are constiinta ca nu e singur pe acest pamant, ca existenta sa e strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el… soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi priceputa decat printr-insa.

E absurda credinta ca individualul ar putea fi salvat, atunci cand colectivul ar fi amenintat sa se prabuseasca.

Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.

Omul nu e o ratiune independenta, superioara, in stare sa obtina adevarul si virtutea doar prin efortul ei propriu, ci o simpla forta, de acelasi ordin ca si celelalte forte, care-si primeste de la imprejurari marimea si directia.

Cu altii numai impreuna poti infrunta primejdiile toate.

Am un suflet de frate pentru toti cei nefericiti.

In intelegere, lucrurile mici cresc, in neintelegere, se naruie chiar si cele mari.

Omul e menit din natura pentru comunitate.

Nu există bărbat care să iubească o femeie și care să nu dorească să vină la ea pentru a-şi reînnoi curajul, pentru a-şi rezolva problemele. Şi asta va fi sursa principală a dorinţei lui pentru ea. Cu toţii suntem atât de temători, cu toţii suntem atât de singuri, cu toţii avem atât de mult nevoie din afară de asigurarea propriei noastre demnități de a exista. (Un bun soldat. Povestea unei pasiuni) © CCC

Traieste ca si cum ai fi solidar cu toti.

N-avem oare de partea noastră pe toţi neghiobii din târg?! Şi nu-s ăştia grosul în orice oraş din lume? (Aventurile lui Huckleberry Finn)

Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.

Realizez, o data mai mult, ca cel mai puternic resort al activitatii este inima. Cine spune contrariul, nu cunoaste natura omeneasca.

Idealul este in sine o realitate in devenire.

Elanul creator nu cunoaste piedici… niciodata satisfacuti, niciodata descurajati.

Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.

Nesiguranta, greutatile vietii, temerea vaga de nefericiri neprevazute indeamna pe oameni sa se apropie tot mai mult intre ei, sa se aseze umar la umar, ca astfel sa fie mai tari si mai pregatiti in lupta pentru existenta. Nimic nu ne strange laolalta, nimic nu ne face mai prieteni si mai solidari ca amintirea unui vrajmas comun, la loviturile caruia suntem expusi deopotriva.

Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.

Cand porunceste constiinta, oamenii onesti procedeaza intotdeauna in acelasi sens.