Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!
(Onoarea de a suferi - CVI (poezia 106), 1927)
Viața, in esenta, este solitara, iar oamenii casatoriti si necasatoriti difera doar prin faptul ca noi ne simtim singuri atunci cand suntem cu noi insine, iar ei se simt singuri atunci cand sunt impreuna.
(Amintiri si suveniruri)
© CCC
Suferinţa, încercările, dramele apropie de cer, înlesnind transcendenţa. Iarna e timpul celor mai lungi călătorii interioare. După cincizeci de ani, inima devine cord. Orice viaţă e, în esenţă, reaşezare perpetuă, veşnică proiecţie spre ceva neatins, un vis, o năzuinţă, un miraj.
Nu traiesc cei ce nu mor in fiecare clipa, iar cei ce nu se indoiesc, nu cred.
Nu există nici o părticică de viață care să nu poarte poezie în ea.
© CCC
Cel ce priveste viata ca pe altceva decât o iluzie ce se autodistruge este încă prizonier al vieții.
© CCC
Numai iubirea si arta fac viata suportabila.
© CCC
Senectutea, sau mai bine zis sporul de ani, nu-i fara delicii, unii oameni bogati in ani capata o liniste leonina, teribila si dulce totodata, care face sa palpite inima tinerilor. Ca stejarul cel gros arzand, unii varstnici raspandesc dogoare, incalzesc fruntile juvenile si le exalta spre ideile si faptele generoase. Iar flacara le da lor insile un joc de umbre rembrandtiene, care ii fac expresivi si plini de sensuri.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.