Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.
Încă de la vârsta copilăriei, trăim cu spiritul turmentat şi ne legăm viaţa de un Luceafăr. Niciodată nu ne mai luăm ochii de la steaua destinului şi, pentru fiecare dintre noi, acel licăr devine un ideal ceresc, o pecete a noastră în univers.
Numai omul bun, omul rational, omul util celorlalti poate spune cu adevarat: am trait. Nu inseamna a trai, ci a vegeta, daca nu contribui la fericirea semenilor.
Lumea şi viaţa nu sunt nimic fără cărţi.
Este o dorinta pioasa a tuturor parintilor ca sa vada realizat in fiii lor ceea ce insilor le-a lipsit, ca si cum ar trai a doua oara, si experientele primei vieti le-ar folosi abia acum.
Trebuie să înțelegi întreaga viață, nu doar o parte a ei. De aceea trebuie să citești, de aceea trebuie să privești cerul, de aceea trebuie să cânți, să dansezi și să scrii poezii, să suferi și să înțelegi, pentru că toate acestea sunt viața.
(Gândește-te la aceste lucruri)
© CCC
Viața este singurul consilier adevărat; înțelepciunea nefiltrată prin experiența personală nu devine o parte a țesăturii morale.
© CCC
Cine nu pretuieste viata n-o merita.
Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.
Trăiește, zic, și gustă prezentul, n-aștepta:
Culege de pe-acuma toți trandafirii vieții.
(Traducere Ștefan Augustin Doinaș)
Vivez, si m'en croyez, n'attendez à demain :
Cueillez dés aujourd'huy les roses de la vie.
(Quand vous serez bien vieille, au soir, à la chandelle, Sonnets pour Hélène)
Viaţa este infinit mai ciudată decât orice ar fi putut inventa mintea omeneasca.
Viata este un drum lung, marcat de panouri indicatoare, asa ca sa stii, atunci cand iti urmezi calea, nu ai nevoie sa iti pui tone de intrebari. Evita ura, gelozia, rautatea. Nu iti ascunde gandurile, actioneaza astfel incat viziunea ta asupra lumii sa devina realitate. Trezeste-te si traieste.
© CCC
Viaţa e prea scurtă pentru a fi lipsită de importanță.
© CCC
Viața e prea complexă pentru a fi comprimată în declarații înregistrate. Fiecare situație este diferită.
© CCC
Omul este făcut să trăiască și nu pentru a se pregăti să trăiască.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.