Citate de Mihai Eminescu

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru lenesi… Temeiul unui stat e munca si nu legile… bogatia unui popor nu sta nici in bani, ci iarasi in munca… Fiecare, si mare, si mic, datoreaza un echivalent de munca societatii in care traieste… Cand munca unei clase dintr-un popor nu mai echivaleaza drepturile de care se bucura, atunci acea clasa e corupta, chiar ea traieste din traficul unei munci straine…; noi credem, insa, ca un sistem care, oricat s-ar imbogati patriotii, are ca rezultat moartea reala a unei natii, e tot ce se poate mai rau si mai ucigas ca sistem.

Moartea loveste nepartinitoare cu lovituri de picior in usa saracului ca si in portile imparatilor.

Moartea nu e de temut, numai ideea ingrozitoare despre ea o face de temut.

Intr-o zi cand lumea noastra va mai fi trait o mie de ani, cand oamenii vor deveni stapani ai tuturor fortelor dis­tructive ale naturii ca sa le faca sa slujeasca bunului trai al omenirii, intr-o zi cand omul va cunoaste tainele mortii, moartea va deveni la fel de blanda, la fel de voluptoasa ca si somnul gustat in bratele iubitei.

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!

Moartea unui om mă micșorează, pentru că omenirea sunt eu.

De glasul tău s-a ridicat cântarea De mersul tău se leagănă pământul De ochii tăi se-nseninează marea. Împătimit e farmecul palorii Când mă privesc de sub umbroase gene Cu ochii ei, adânc-adormitorii. (cca. 1882) (De glasul tău s-a ridicat cântarea...)

Moartea nu ne priveste pe noi, ci pe acea putere care o da. Noi n-o putem face asa sau altfel in esenta ei. Pe noi ne priveste viata, caci noi o cream din zilele ce ni se dau.

Ne-nduplecata moarte, pe nimeni nu amana.

Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari) Blaise Pascal “Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit. © CCC

Un actor e dator sa gandeasca nu numai ca autorul, dar adesea si in locul lui.

De pe ochi ţi se ridică Languroasa lungă geană… Îl întreb: ce vrea să-mi zică E o tainică dojană? Te desfaci de-a mele braţe, Mai nu vrei şi mai te laşi, Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă, Dulce înger drăgălaş! Şi puind mâna la gură Sfătuieşti şi ameninţi Şi-mi faci lungă-nvăţătură Cum că nu suntem cuminţi. Iar braţul meu cuprinde Acel alb şi blând grumaz „Mâni voi fi cum vei pretinde Dar cum sunt mă lasă azi.“ Astfel lupt cu-a ta mustrare De atâtea săptămâni Şi mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. (1881) (De pe ochi ți se ridică...)

Multi lucreaza, dar putini gandesc.

Mulți lucrează, dar puțini gândesc.

Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.