Citate de Mihail Codreanu

Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mâna ta ușor înfiorată Și din misterul umbrei încadrată, Răsari în spumă albă de dantele.   E-un cer albastru ca de peruzele Și-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma fânului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele.   De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…   Și-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă… (Sonata lunii)

Frumusetea unui sentiment se masoara prin sacrificiul pe care esti gata sa-l faci pentru el.

Trebuie sa ascunzi totdeauna ce simti, ca sa pastrezi ce iubesti?

Nu-ţi trebuie statui, nici osanale, Căci versul tău cel ferecat în zale Mai tare-i decât bronzul şi granitul. (Statuii lui Eminescu)

Ca sa se raceasca sentimentul, nu trebuie decat sa vezi cu ochii deschisi pe cel ce iubesti.

Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura. (Elegii)

Romanele sentimentale corespund în medicină cu prezentarea cazurilor lor de către bolnavi. (Fragmente inedite)

Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)

Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare... (Într-un miez de noapte)

Un om cinstit, corect, nu-şi angajează sentimentele în eternitate... (Cenuşa din ornic)

Sentimentele au o viata a lor, o natura ce decurge din imprejurarile in mijlocul carora s-au nascut; ele pastreaza fizionomia locurilor unde au crescut si pecetea ideilor ce au inraurit asupra dezvoltarii lor.

Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi... de fluturi.

A fost un trubadur odinioară Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar Închisă-n turnul ei de fildeș rar, Frumoasa lui zăcea ca o comoară.   Atunci și-a-ntrupat într-o vioară Întregul sufletului său amar Și l-a trimis iubitei sale-n dar, Lăsându-se de dragul ei să moară.   Te-ascult cântând un tainic menuet… Și-mi pare că fantasticul poet Și-a-ncredințat vioarei tale rana;   Te-ascult cântând cu gândul în trecut Și-mi pare că suspină castelana De dorul trubadurului pierdut. (Unei violoniste)

Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)

Dintre toate sentimentele de care este capabila inima omului, numai iubirea lui Dumnezeu este aceea prin care omul poate semana intr-un fel cu Dumnezeu. (Predica despre convertirea Magdalenei) © CCC

Spun poeţii că Amorul E un tinerel monarc Ce-şi săgeată veşnic dorul De pe coarda unui arc.

Pazeste-te de amicii care-ti jura ca te iubesc pe tine mai mult decat se iubesc pe dansii.

Cine-si cugeta prea mult sentimentele, sfarseste prin a-si sentimentaliza cugetarile.

Sentimentele constituie adevaratele motive ale actiunilor noastre. Les sentiments constituent les vrais mobiles de nos actions. © CCC

Amorul e ca o morfina: trebuie sa-i crestem doza ca sa incercam senzatii tari.