Citate despre Ideal

Idealul unui zeu este de a deveni om, stiind ca isi va regasi puterea, iar visul omului, este de a deveni zeu fara a-si pierde personalitatea.

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

Daca omul ar fi cu totul lipsit de capacitatea de a visa, daca el n-ar putea din cand in cand sa o ia inainte si sa contemple in inchipuirea sa imaginea inchegata si desavarsita a operei care abia incepe sa se infiripe sub mainile sale, atunci nu-mi pot inchipui deloc ce mobil l-ar putea determina sa intreprinda si sa duca la capat lucruri vaste si istovitoare pe taramul artei, al stiintei, al vietii practice. Discordanta dintre vis si realitate nu pricinuieste nici un rau daca persoana care viseaza crede serios in visul sau, daca scrutand atent viata, compara constatarile cu inchipuirile sale si in general lucreaza constiincios la realizarea visului sau. Cand intre vis si viata exista un oarecare punct de contact, atunci totul e in ordine

Daca am fi absolut siguri de virtutile memoriei, nu am ridica monumente.

Spiritul este prin natura sa intolerant. Materia, viata, istoria - sunt dascalii care-l initiaza in doctrina tolerantei.

Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.” (Elanul insulei)

Invatat e omul care nu termina niciodata de invatat.

Intr-un cuvant rasuna nu numai sensul sau, rasuna in el intregul univers, precum intr-o scoica marea.

Sunt multi orbi, dar cati au orbit de lumina?

Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.

Intalnesti, adesea, oameni care au cu mult mai multa in­dependenta in parerile lor decat ar trebui si ar fi iertat sa aiba pe langa inteligenta de care dispun; insuportabili!...

Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.

Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par urzite din spuma roşie a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. (Flori de mac)

Cine nu s-a legat in tinerete, cu legaturi trainice, de vreo opera mare si minunata, sau cel putin de o munca simpla, dar folositoare si cinstita, acela poate sa-si considere tineretea pierduta fara urme.

Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.

Traditia are intr-adevar un rost numai daca devine un factor creator, altfel e o carja pentru atatea si atatea slabiciuni ale unui neam.

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Foarte multe sofisme nu se nasc din lipsa de logica, ci din prea multa logica - ca sa zicem asa - anume, atunci cand operam cu mai multa logica, cu mai multa analiza, cu mai multe subtilitati metodice decat pretinde simplicitatea elementara a obiectului pe care-l cercetam - cand cheltuim mai multa forta decat pretinde problema.

Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.