Este drept că, în general, scriitorii sunt socotiţi a fi extrem de susceptibili, şi că nimeni nu se mai miră dacă doi scriitori de valoare "îşi dau în petic". Chiar dacă contemporanii lor îi judecă, posteritatea află suficiente motive de a transfera o gâlceavă măruntă şi penibilă, determinată de interese meschine, într-o dispută "de idei". Ceea ce s-a petrecut, cu decenii înainte, între Arghezi şi Ion Barbu a devenit un simplu capitol de istorie literară, din care orice conotaţie subiectivă a dispărut sau a îmbrăcat forma nobilă a unei diferenţe de "arte poetice". Eu cred că e foarte bine că se întâmplă acest lucru; este indicat ca Istoria literară să şteargă ridurile, grimasele şi "aluniţele" de pe obrazul prea crispat al Vieţii literare. Suntem cu mult prea sensibilizaţi de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-şi cumpără genialitatea postişă de la chioşcul de ziare din colţ. Într-o epocă invadată de V.I.P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalităţii, dar care "înghit" cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere.
Toate tainele sufletului unui scriitor, toate experientele sale, toate calitatile spiritului sau sunt gravate in opera sa.
(Orlando)
© CCC
Trebuie sa ne ducem fiecare propria noastra viata, fara egoism si fara sa-i socotim pe ceilalti numai ca niste mijloace, dar totodata fara sa ne tagaduim cu totul pe noi insine, sa ducem o viata de sine statatoare si potrivita firii noastre, cu un echilibru rational intre indatoririle fata de altii si indatoririle fata de noi.
Om al Renaşterii este mai ales Petrarca prin contactul activ cu Antichitatea… Contactul atât de fecund al lui Petrarca cu Antichitatea a contribuit să fixeze toate aceste atitudini ale poetului, a căror grupare alcătuieşte formula însăşi a umanismului: patriotismul, iubirea libertăţii, idealism moral de origine platonică, slujit prin mijloacele retoricii ciceroniene.
Sa fii invidios pe soarta altuia - ce prostie! Parca n-am avea de suferit toti, deopotriva, soarta omeneasca si parca n-ar fi o eroare si o amagire sa invidiezi destinul altuia. Invidia e un sentiment penibil si pacatos. Trebuie sa fim faurarii constienti ai propriului nostru destin si sa nu ne secatuim uitandu-ne chioras la ce fac altii.
Altă dată, venind de la Paris, și-a prins de șaua calului o geantă mare cu hârtii importante. Geanta era prinsă prost și a căzut. Curierul trecând pe acolo, ridică geanta și, după ce îl vede pe La Fontaine, îl întreabă dacă a pierdut ceva. Băiatul ăsta se uită în jur: „Nu, spune, nu am pierdut nimic. — Iată o geantă pe care am găsit-o, spuse celălalt. - Ah! este geanta mea! exclamă La Fontaine; este tot ce am." L-a ținut între brațe până la cabana de vânătoare.
(Povești)
© CCC
Pentru noi, oamenii, valoarea unui lucru creste in raport direct cu dificultatea de a-l dobandi.
Vezi tu, eu sunt scriitor,
Un om care numeşte totul cu numele lui,
Și fură aroma unei flori vii.
(Străinul: Poezie aleasă)
© CCC
Viata n-ar fi posibila daca n-am infrumuseta-o putin si n-am incalzi-o cu iluzia simtirii.
Odobescu nu e retoric ca Bălcescu, scrisul său e însă al unui bun causeur grav când narează, minuțios și exact când descrie, mișcat când își amintește, vesel când spune o anecdotă, totdeauna comunicativ, fie că dezbate o problemă, fie că analizează o chestiune, amabil și discret, cucerind prin echilibru, măsură și gust.
(Despre Alexandru Odobescu)
Toti scriitorii care au vorbit despre inchisoare fara sa fi trecut prin ea s-au simtit obligati sa-si arate simpatia fata de detinuti si sa blesteme inchisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am faurit sufletul si pot spune fara ocol: Binecuvantata fii, inchisoare..., binecuvantat fie rolul pe care l-ai jucat in existenta mea!
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.