Există o mare diferență între fragilitate și sensibilitate. Sensibilității îi place să freamăte, să vibreze, să se entuziasmeze. Fragilitatea se teme să nu se frângă. O persoană fragilă se teme să nu fie făcută și mai fragilă: trebuie deci să fie menajată, liniștită, înconjurată. O ființă sensibilă nu caută să se protejeze, ea primește în mod constant fiecare suflare a vieții. Fragilitatea visează la soliditate. Sensibilitatea își desfășoară muzicalitatea. Cu siguranță, specia umană este precară, iar rasa umană, deosebit de insensibilă. Dar ființa spirituală se dovedește a fi puternică: eminamente sensibilă, nu fragilă.
© CCC
Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.
Pestii din apa-s tacuti, dobitoacele de pe pamant sunt zgomotoase, pasarile din vazduh canta. Omul insa are intr-insul tacerea marii, larma pamantului si muzica vazduhului.
Delicatetea este calitatea suprema si cea mai rara a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte, inteligenta, bunatatea, altruismul, generozitatea, discretia, marinimia... un om lipsit de o singura calitate a sufletului nu are delicatetea completa. Atunci ea este cu lacune si eclipse.
Omul este un copil; darul sau cel mai inalt este darul cresterii.
Nu vreau sa mă rog pentru a fi la adapost de pericole, ci pentru a le putea face faţă.
Viata n-ar fi posibila daca n-am infrumuseta-o putin si n-am incalzi-o cu iluzia simtirii.
Nu exista prilej mai minunat pentru daruire decat sa poti da, zi de zi, tot ce ai mai bun si mai adevarat unei fiinte cu sufletul deschis.
Tirania omului fata de om este mult mai cumplita decat toate celelalte cruzimi de pe lume.
Daca te ridici pe umerii altuia, ii privesti de sus pe fratii tai, si de vreme ce ii socotesti inferiori, esti, prin forta lucrurilor, nedrept fata de ei.
Plansul este mereu adeverinta omeniei.
Îmi place verbul a simți: a simți zgomotul valurilor mării, a simți un miros, a simți sunetul ploii care te stropește pe față, a simți pixul cum așterne gândul pe o foaie goală, a simți mirosul ființei iubite, a-i simți vocea și privirea. A simți e un verb emotiv, care te unește cu cine te simte.
Lui Dumnezeu ajunge sa i se faca lehamite de marile imperii, dar niciodata de maruntele flori.
Unul dintre cele mai grele lucruri este sa pui in armonie raul cu binele…si totusi, in lumea asta, ele se gasesc laolalta…si aceasta imbinare produce durere si fericire.
Numai acela este liber care iubeşte libertatea pentru el şi e bucuros s-o extindă şi asupra altora