Citate de Mihai Eminescu

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.

A nu iubi nu e nimica, a nu putea iubi e grozav.

De-ar fi mijloace Şi-ar fi putinţă Cum m-aş mai face După dorinţă!   M-aş face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare.   Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere.   Un vânt m-aş face Dulce de vară Să-ţi închiz ochii În orice sară.   Dar n-am mijloace Nici e putinţă De a mă face După dorinţă. (De-ar fi mijloace)

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!

Nimeni nu este inclinat de a confunda tara cu sine insusi decat un partid.

Nimeni nu e mai lesne de inselat decat omul de buna-credinta.  

Cele mai intelepte planuri neincoronate de succes se numesc nebunii.

Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac, Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac... Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii; La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!

Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.

Când te pierzi în valul vieţii Trist la ţărm doar eu rămân: Braţe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumeţul bea, Astfel mă înfioră dorul Când răsari în calea mea. * Tu eşti aerul, eu harpa Care tremură în vânt, Tu te mişti, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să suspine.   (Catrene)

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.

Mulți lucrează, dar puțini gândesc.

Toata munca seculara a statelor consta numai si numai intr-o singura tinta: a face ca dreptatea sa stapaneasca peste putere, iar nu puterea peste dreptate.

Iubesc acest popor bun, bland, omenesc, pe spatele caruia diplomatii croiesc harti si razboaie, zugravesc imparatii despre care lui nici prin gand nu-i trece.

Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Dându-şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele s-adună. (Crăiasa din poveşti, 1876)

Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântarile, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu. (Sărmanul Dionis)

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Nu exista oameni mai neinduplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.