Mi-au pus în gură: „Secolul XXI va fi religios”. Nu am spus niciodată acest lucru, desigur, pentru că nu știu. Ceea ce spun, însă, este și mai incert. Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară.
Interviu luat lui André Malraux de Pierre Desgraupes, Le point, 1975.
© CCC
Te rog să accepți, Comoara Mea, expresia distinselor mele sentimente.
(Perlele impozitelor de Eugénie Berthet)
© CCC
Am văzut democraţiile intervenind contra aproape a orice, cu excepţia fascismului.
Poate ca iubirea este mai cu seama mijlocul folosit de Occident spre a se elibera de conditia de om.
Nu exista demnitate care sa nu se intemeieze pe durere.
Comuniştii spun întotdeauna despre duşmanii lor că sunt fascişti.
Nu zeii au facut muzica, ci muzica a facut zeii.
Acceptăm toamna aşa cum acceptăm primăvara, aşa cum acceptăm întreaga natură. Ştim să preţuim timpul frumos, ne place să privim curcubeul.
(Trestia revoltată)
Intelectual nu este doar cel caruia ii sunt necesare cartile, ci orice om caruia o idee - oricat de elementara ar fi ea - ii angajeaza si ii ordoneaza viata.
Secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc.
(„Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas”)
„Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.” (afirmaţia lui Malraux într-un dialog cu un personaj imaginar, Max Torrès, publicată în Hôtes de passage, 1975, cap. 3.)
Doar pentru că lucrurile sunt imposibile, nu înseamnă că trebuie să le accepți.
(Interviu televizat, noiembrie 1999)
© CCC
Daca la 20 de ani nu esti comunist, nu ai inima, iar daca la 40 de ani mai esti comunist, n-ai minte.
Un om înțelept țese o filozofie din fiecare acceptare la care îl forțează viața.
(Refugiu, 1951)
© CCC
Nu o cunosc decat in masura in care o iubesc, decat in sensul in care o iubesc.
Doamne, da-mi seninatatea
de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba;
curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba;
si intelepciunea de a face deosebirea dintre ele.
(
Rugaciunea Seninatatii)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.