Aşadar, ea îmi spuse că ieşise în ziua aceea din casă, cu flori galbene în braţe, ca eu, în sfârşit, s-o găsesc, şi că, dacă nu ne-am fi întâlnit, s-ar fi otrăvit, pentru că viaţa-i era pustie. Da, dragostea ne lovise fulgerător, am înţeles acest lucru chiar în aceeaşi zi, chiar peste un ceas, când ne-am pomenit, fără să ne dăm seama, lângă zidul Kremlinului, pe chei. Stăteam de vorbă, ca şi cum nu ne-am fi despărţit decât ieri, parcă ne cunoşteam de ani şi ani.
(Maestrul și Margareta)
Pe mine mă uimise atunci nu atât frumuseţea ei, cât singurătatea cu totul neobişnuită, nemaivăzută, ce i se citea în ochi.
(Maestrul și Margareta)
Omenirea iubeşte banii, din orice ar fi făcuţi: din piele, hârtie, bronz sau aur. Oamenii sunt uşuratici... ce să-i faci... uneori şi mila bate la poarta inimii lor... oameni obişnuiţi...
(Maestrul și Margareta)
Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimaţia? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui şi te vei convinge, fără nici o legitimaţie, că ai de-a face cu un scriitor! Şi-apoi, cred că nici nu avea legitimaţie!
(Maestrul și Margareta)
Scoţând din sertarul mesei caietele cu romanul scris de mână şi exemplarele dactilografiate, am început să le ard. E o treabă foarte grea, fiindcă hârtia scrisă arde anevoie.
(Maestrul și Margareta)
Din ziua când, la nouăsprezece ani, se măritase şi se mutase în această vilă, ea nu cunoscuse fericirea. O, zei! Ce-i lipsea acestei fiinţe? Ce-i trebuia acestei femei, în ai cărei ochi ardea totdeauna o mică flacără de neînţeles? Ce-i trebuia acestei vrăjitoare, cu uitătura puţin crucişă, care în acea zi de primăvară ieşise ţinând în mână un buchet de mimoze? Nu ştiu, nu am aflat. Desigur, spunea adevărul, avea nevoie de el, de maestru, nu de vila aceea în stil gotic, nici de grădina ei, şi nici de bani. Spunea adevărul, pe el îl iubea.
(Maestrul și Margareta)
Existenta omului e aventura cea mai de seama si cea mai ciudata din cate a cunoscut natura.
Da, omul este muritor, dar asta n-ar fi încă nimic. Rău e că lucrurile se petrec uneori subit — aici e clenciul! Şi că, în general, el nu-i în stare să spună nici măcar ce va face astă-seară!
(Maestrul și Margareta)
Singurul lucru pe care l-a spus e că printre viciile omeneşti, unul dintre cele mai grave, el consideră a fi laşitatea.
(Maestrul și Margareta)
Fericit omul care știe să spună: nu! Doar el e cu adevărat stăpân pe timpul său, pe averea sa și pe onoarea sa. Trebuie să știi să spui: nu! chiar și unui om sărac, chiar și unei femei, chiar și unui bătrân bun, cu riscul de a renunța la caritate, demnitate și independență pentru a te aventura.
© CCC
…pe măsură ce Mihail Alexandrovici se aventura într-un labirint în care numai un om foarte cult îşi putea permite să se aventureze fără riscul de a-şi frânge gâtul, poetul afla multe lucruri interesante şi instructive despre Osiris, bunul zeu egiptean, fiu al Cerului şi al Pământului, despre Famuz, zeul fenicienilor, despre Marduc, şi, în sfârşit, despre mai puţin cunoscutul Huitzi-Lopochi, cumplitul zeu, cândva atât de venerat de aztecii din Mexic.
(Maestrul și Margareta)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.