Citate despre Bun-simt

Inteligenţa nu poate schimba calitatea sufletească a omului.

Dacă vrei, cât de cât, să fii drept cu altul, pune-te-n locul lui.

Cine-ncepe să-nţeleagă mecanismele sociale nu mai e copil.

Cea mai valoroasa calitate umana este bunatatea. Asta nu se poate simula. Nici desteptaciunea nu se poate simula. Dar, dupa o viata de om, am ajuns la concluzia ca nimic nu valoreaza cat bunatatea.

Răul e scris pe aramă, binele - pe nisip.

Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. (Arta conversației)

Adevarul este cea mai buna minciuna.

În lume, numai vârstele omului se schimbă, restul se fardează.

Dacă tot aş avea de ales, aş alege altceva. Oamenii, când vor să facă un bilanţ, se gândesc doar la aspectul profesional, nu la întreaga viaţă. Or, niciun succes profesional nu înlocuieşte nefericirile din viaţa unei persoane. Ideea că sunt cunoscută nu mă face să mă simt cu nimic deasupra altora. Consider că îţi face Dumnezeu o favoare, aşa cum îţi face când eşti sănătos. Dintotdeauna am vrut să schimb tot. Dar, oricum, nu se poate.

Mă uit la filme. Îmi plac, în special, filmele despre trecut. Prefer filmele englezeşti şi, mai ales, ecranizări după cărţi. Sunt foarte bine făcute şi mă transpun într-o altă epocă, deoarece de-a noastră sunt sătulă.

Cred că fericirea e un cuvânt de dicţionar. Sunt momente de mulţumire, e o desprindere de tine, de ceilalţi, dar, ca stare permanentă, aşa ceva nu există.

O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.

Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?

Mai întâi, trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.

Nici o calitate nu este mai valoroasă la un om decât bunul-simț! Bunul-simț mie mi se pare suprema dovadă de inteligență. Simțul măsurii.

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face. Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

Singura perioada in care iubirea este un lucru perfect este numai perioada de ardere initiala, in care n-a intervenit orgoliul, cand iubesti fara nici o conditie. Dupa aceea, cand doresti sa fii iubit numai tu si ceilalti sa fie dati la o parte de dragul tau, perfectiunea a incetat. Orice relatie este perfecta numai in momentul in care disponibilitatea este totala, in care dai tot ce este in tine fara conditii. In momentul in care apar conditiile nu mai exista perfectiune.

Orice i-aş spune, trecutul nu i-l pot schimba şi nici amintirile.

Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.