Citate despre Arta

Arta este fiica libertății. © CCC

Toată arta este o luptă pentru a fi, într-un anumit fel, virtuos.

Singurele opere durabile sunt operele de circumstanta. Si la drept vorbind, nici nu exista altceva decat opere de circumstanta, fiindca toate depind de locul si de modul in care au fost create. E cu neputinta sa le intelegem si sa le iubim cu dragoste inteligenta daca nu cunoastem timpul, locul si circumstantele originii lor.

Nu e oare unul dintre cele mai sigure criterii ale artei, puterea de a emotiona?

Chiar şi cel mai neînsemnat obiect, dacă este executat perfect, sporeşte frumuseţea Pământului nostru. © CCC

In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.

Arta poate elibera sufletul de orice catuse ale durerii.

Nu poti concepe arta fara indrazneala.

…ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.

Arta este oglinda magica pe care o creezi pentru a reflecta visele tale invizibile in imagini vizibile. Pentru a-ti vedea fata folosesti o oglinda de sticla; foloseste-ti operele de arta pentru a-ti vedea sufletul.

M-am închis în lumină. Pictori români de prestigiu au poposit în Brebu, comună prahoveană aflată pe malul stâng al Doftanei, la nord-est de Câmpina: pictorul Sava Henţia a locuit aici în anii 1886-1904, găzduindu-l adesea şi pe Nicolae Grigorescu, pentru ca mai târziu, în 1908, Ştefan Luchian să imortalizeze peisaje, case, porturi populare, ansamblul medieval în care a locuit și să lase comunei un adevărat motto: „La Brebu, m-am închis în lumină”.

Fiecare artist contribuie cu talentul sau, cu munca sa la cultivarea frumosului, care este menit sa dea un impuls pornirilor celor mai nobile ale sufletului.

Dupa cum in revolutiile sociale numai plebea face revolutii, numai ea are interesul sa schimbe situatia, fiindca are totul de castigat si nimic de pierdut, tot asa si in arta: numai uratul se prezinta vesnic schimbator. Frumosul, ca si nobletea, ca si fericirea, e conservator. Singura imperfectiunea este ferment catre mobilitate. Daca universul si-ar gasi o expresie perfect estetica, s-ar inabusi in propria lui asfixie.

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

O opera literara nu e un simplu joc al imaginatiei, capriciul izolat al unei minti infierbantate, ci copia moravurilor inconjuratoare si semnul unei stari de spirit… pornind de la monumentele literare, s-ar putea afla modul in care oamenii au simtit si au gandit cu cateva veacuri inainte.

Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.

Întrebarea suprema în ce priveşte o operă de artă este din cat de adancă viaţă izvorăşte. (Ulise)

Arta este imitarea naturii. Aristotel Aristotel credea că imitarea este o tendință naturală a omului și ca aceasta ii ofera  plăcere. Pentru Aristotel imitația nu este doar o copie, ci o creație, pentru că aceasta transpune realitatea in imagini, in obiecte poetice. Arta este mimesis. Se știe că această idee a unei arte imitative a fost respinsa de Hegel.

***

Mimesis: principiu estetic, de origine platoniciană și aristoteliană, potrivit căruia arta este imitarea realului/realității.

Sa ajuti, sa ajuti si sa impartasesti continuu, aceasta este suma tuturor cunostintelor; acesta este sensul artei. © CCC

Oamenii de geniu realizează uneori cel mai mult atunci când lucrează cel mai puțin, pentru că se gândesc la invenții și își formează în minte ideea perfectă pe care apoi o exprimă cu mâinile lor. © CCC