Citate despre Lectura

Un avertisment, totuși: a citi o carte de logică sau filosofie nu este ca și cum ai citi un roman. Vor fi momente când va trebui să citești încet și cu atenție. (Logica: O foarte scurtă introducere) © CCC

Învăţaţi şi citiți. Citiți cărţi serioase. Viața va face restul.

Lectura este singurul mijloc prin care alunecăm, involuntar, adesea neputincioși, în pielea altuia, în vocea altuia, în sufletul altuia. © CCC

Singurul sfat… pe care o persoana il poate da alteia in privinta lecturii este sa nu asculte nici un sfat, sa urmeze propriile instincte, sa foloseasca propria ratiune, sa ajunga la propriile concluzii. © CCC

Citeste! Numai citind mereu, creierul tau va deveni un laborator nesfarsit de idei si imagini din care vei intocmi intelesul si filozofia vietii.

Cât despre limbă, instrument al comunicării, ce putem spune decât că ea constituie ritmul și tonalitatea particulară a operei de artă care este cartea. Dar ştiu că din nefericire vorbesc degeaba. Frumoasa noastră limbă, atât de bogată, atât de nobil mlădiată de marile talente, de la Eminescu, la Arghezi, Blaga, lon Barbu şi până la Nichita Stănescu, loan Alexandru (ca să nu-i numesc decât pe cei mari), trece printr-un grav proces de degradare care pare şi ireversibil. După câte noutăţl citesc şi aud cu tristeţe, imi dau seama tot mai clar de generalitatea fenomenului, încurajat de „prestaţiile lingvistice" ale presei şi televiziunii, care sărăcesc, slăbesc şi vulgarizează limba. Și fenomenul cel mai periculos este că nimeni nu mai citeşte. În schimb, se scrie!! Dar cu ce conştiinţă scriitoricească? Nu se mai ştie...

Am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiți, personalități, modele.

A citi pentru întâia oară o carte este ca și cum ți-ai face un nou prieten; a reciti o carte este ca și cum te-ai întâlni cu un vechi prieten. Proverb chinez

In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.

Am avut şansa să mă nasc şi să cresc într-o familie de intelectuali şi să capăt o educație îngrijită şi complexă.

Apoi războiul, care a coincis cu studenţia mea. Trebuie să mărturisesc că pe noi, cei tineri, prinşi în noutatea învăţământului universitar, războiul nu ne-a prea afectat. Viaţa studenţească a fost, totuşi, frumoasă. Aveam profesori de primă mărime şi la Drept, şi la Litere, citeam enorm la Biblioteca Facultăţii Carol I, mă pregăteam serios de examene. În acelaşi timp, participam la viaţa culturală a Bucureştiului care, în ciuda războiului, era foarte bogată… (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

E de folos să citeşti, dar numai când cugeţi asupra ceea ce citeşti.

E foarte important să precizăm drumul de apucat de acum înainte. Şi foarte important să gândim mai serios la învăţământ, la Biserică şi în primul rând la familie. Nucleul formării unei personalităţi este familia. Or, în clipa în care familia se dizolvă, personalitatea nu se mai poate forma. Nu trebuie să ignorăm asta. Este un dat elementar. Nu se spunea, pe vremuri, «n-are şapte ani de acasă»? Acum nu se mai zice, că n-au. De ce? Nu prea mai are nimeni măcar un an de acasă… Nucleul a fost nu numai slăbit, nu numai risipit, dar tinde să dispară. (…) Dacă tu nu vii de acasă în cei şapte ani cu sufletul, sufleţelul cât de cât modelat, atunci e greu să o înceapă şcoala chiar de la capăt cu tine. Însă învăţământul trebuie, totuşi, eu nu pot să spun revizuit, pentru că s-a revizuit, după părerea mea, într-un mod cu totul nepotrivit, să revină în matcă. Învăţământul a devenit pur şi simplu un loc de informaţii. Nimic formativ. Toate disciplinele, sau cele mai importante, sunt cele care privesc economia, comerţul, finanţele şi informatica, tehnica. Nimic altceva. Disciplinele umanistice? Ah! Cine mai învaţă latina? Cine mai învaţă greaca? Nici nu se mai pune problema. Dimpotrivă, sunt considerate, am impresia, aşa, cu oarecare dispreţ. Când am vorbit despre umanismul antichităţii clasice greceşti, mi s-a râs în nas. Şi stau şi mă gândesc ce se poate întâmpla în atari condiţii.

1. Dreptul de a nu citi.
2. Dreptul de a sări pagini.
3. Dreptul de a nu termina o carte.
4. Dreptul de a reciti.
5. Dreptul de a citi orice.
6. Dreptul la bovarism (maladie transmisibilă pe cale textuală).
7. Dreptul de a citi oriunde.
8. Dreptul de a „ciuguli“ (de a lua o carte din bibliotecă, de a o deschide la întâmplare şi de a citi câteva pagini sau câteva pasaje).
9. Dreptul de a citi cu voce tare.
10. Dreptul de a tăcea (adică dreptul de a nu fi obligat să-ţi justifici lecturile şi să dai socoteală cuiva despre ele).

(Ca un roman, Drepturile imprescriptibile ale cititorului) Drepturile imprescriptibile ale cititorului sunt valabile – fără restricţii – şi pentru cititorul de vârstă şcolară. Eseul Ca un roman este un vibrant elogiu adus lecturii, autorul precizând însă că îşi imploră colegii profesori să nu-i folosească textul „drept instrument de tortură pedagogică“. © CCC

O generație... Ce înseamnă în fond o generație? Doar o apartenență izocronă la o scurtă etapă de istorie? Nu cred! Pentru mine, generația se extinde de la cei apropiați prin vârstă în primul rând, până la cei care ne-au modelat spiritele şi ne-au fost aproape, până la întreaga ambianță care ne-a înconjurat, la atmosfera vremii în care ne-am desfăşurat şi pe care am reprezentat-o. Mă gândesc la generația de universitari din care am făcut parte, legată de o formație comună foarte solidă, în spiritul respectului față de valori, cu conştiința misiunii de a le transmite celor de după noi.

Oricine, cand citeste, se citeste pe sine insusi. Opera scriitorului nu este decat un fel de instrument optic propus cititorului pentru a-i permite de a distinge ceea ce, fara asta, nu ar fi vazut niciodata.

Lectura este ca hanurile spaniole, nu gasesti in ea decat ceea ce aduci cu tine. © CCC Un han spaniol: un loc /o situație în care găsesti doar ceea ce ai adus; un loc unde poti gasi orice, unde poti întâlni pe oricine. Expresia “hanurile spaniole” se refera la proasta reputație pe care acestea o aveau, incepand din secolul al XVIII-lea, ca urmare a impresiilor raspandite de către călătorii străini care le considerau neprimitoare deoarece fiecare gasea de mancare si bautura numai ce aducea cu sine. In hanurile spaniole se recomanda vizitatorilor, în cazul în care voiau sa manânce pe saturate, sa-si aduca singuri mancare si bautura, fie pentru că hanul oferea gazduire peste noapte, dar nu si masa, fie deoarece calitatea și cantitatea a ceea ce le era servit erau foarte discutabile. Astfel, deoarece fiecare isi aducea de mancare, in han se gasea o mare varietate de alimente. Prin extensie, hanul spaniol desemneaza orice idee sau situație în care fiecare găsește ceea ce il intereseaza, ceea ce intelege sau se pricepe potrivit gusturilor, culturii, convingerilor sale...

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.

În lumea familiei, domneau rânduieli vechi, cu vizite oarecum protocolare, cu onomastici sărbătorite ca adevărate recepţii, ca să nu mai vorbim de Paşte și Crăciun, când se strângea familia din toate unghiurile ţării. De politică nu se vorbea deloc… Lumea era mulţumită, se trăia fără griji, viaţa socială se desfăşura în armonie. (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Să nu citești niciodată o carte care n-are măcar un an vechime.