Poporul român este o enigmă și un miracol istoric.
(Invaziile barbare și popularea Europei, 1937)
“O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană.
Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”.
© CCC
Romanele bune vizează lupta dintre bine şi rău şi trecerea de la aparenţe la realitate.
© CCC
Romanele sentimentale corespund în medicină cu prezentarea cazurilor lor de către bolnavi.
(Fragmente inedite)
Din cauza depărtării Rusiei și pentru că nostalgia rămâne întreaga viață o companie înnebunitoare căreia învățăm să-i suportam extravaganțele consternante în public, nu mă simt deloc stânjenit să mărturisesc caracterul sentimental al legăturii cu primul meu roman.
Romanul trebuie sa-si recapete increderea in el insusi. Asta este vital. Trebuie sa se uite la sine insusi cu bucuria ca a venit pe pamant ca sa-si implineasca o misiune; el trebuie sa fie ajutat sa-si descopere propriul sau rol in societate. Lui i s-a spus mereu ca munceste putin sau ca munceste prost, in vreme ce producea bunuri de care nu el si ai lui se bucurau. Astfel, lui i s-a insinuat ca raul care-l inconjoara i se datoreaza, ca el e flamand, infrigurat si prost imbracat pentru ca nu munceste destul! Asta nu trebuie sa se mai intample.
Ca sa-si recapete increderea in el insusi, el trebuie insa sa aibe incredere si in cei care-l conduc. Este o conditie la fel de importanta – pentru ca dorinta de reconstruire a Tarii sa nu ramana o vorba goala. Daca ii va lipsi iarasi increderea in cei care-l conduc, el se va simti inca o data inselat si cred ca este singurul lucru pe care romanul nu-l merita, dupa atitia ani de suferinta…Pe vremea lui Ceausescu si a celuilalt, de dinaintea lui, Dej, romanul stia ca se afla intr-un hatis greu de strabatut. La inceput a crezut ca o sa se descurce, cu timpul si-a pierdut aceasta credinta si a inceput sa deznadajduiasca. Dupa Decembrie1989, in el a tresarit credinta ca a ajuns la un liman si ca ratacirea lui s-a sfirsit. DACA ACEASTA CREDINTA VA FI CONTRAZISA, nu stiu ce-i va mai ramine de facut.
(Convorbiri cu Mihai I al României de Mircea Ciobanu)
Am apelat la roman, o formă artistică care în vremurile trecute fusese neglijată și căpătase astfel o reputație proastă, dar care în cursul secolului al XIX-lea se dezvoltase și se ridicase la rangul atins de drama și epopeea antică.
© CCC
Tendința bine cunoscută a debutantului de a-și exhiba viața intimă, instalându-se în primul său roman sau introducând în el un locțiitor al său, ține mai puțin de atracția pentru o temă deja găsită decât de ușurarea pe care o produce desprinderea de sine, înainte de a trece la un subiect ceva mai ambițios. Aceasta este una dintre acele foarte rare reguli generale la care m-am supus.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.