Pe tron de aur, tu Afrodita eternă
Frumoasă fiică-a lui Zeus, eu te rog fierbinte
nu-mi pune în suflet
amărăciuni și doruri,
ci ca deunăzi când ai venit ascultându-mi
din depărtare strigătul meu și oftatul
și părăsindu-ți mândrul palat de la zare,
porneai spre mine albă, în carul de aur, -
tu vino iarăși!
Frumoase păsări repezi, la car văzusem
cum te aduc spre noi, cu bătăi de aripi.
Ce repede zburau. Tu, de trei ori slăvită,
cu chip zeiesc, ales, ai surâs spre mine,
m-ai întrebat ce am de te chem într-una
și ce vrea, turburat, zbuciumatu-mi suflet -
- ”Pe cine ai vrea tu să-ți aducă Pito
Iubirii tale, deci ? De ce suferi Sapho?
Fugind de tine, el în curând spre tine
o să alerge și-o să-ți stea alături!
De nu-ți primește darul, - în curând el însuși
Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place
Curând te va iubi, ca prins de flăcări.”
Deci vino iarăși Zeiță și fă să-mi piară
aceste gânduri grele. Și împlinește-mi
tot ce-mi dorește inima. Te chem, Zeițo!
(Imn catre Afrodita)
Poţi să fii înalt, brunet, şi să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-odată că dragostea durează trei ani. Este genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare duşman — ceea ce este o figură de stil, fiindcă n-am aşa ceva. Snobii n-au duşmani, dar încearcă să-şi facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toţi cei din jur.
(Dragostea durează trei ani)
O carte bună îşi ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte.
Unica întrebare care ni se pune în eternitate este dacă am iubit îndeajuns când am fost pe Pământ. Dacă am avut răbdare îndeajuns cu cei care ne ponegresc şi ne urăsc. Iubirea are puterea de a mistui răul din istorie.
Nu incape amor propriu fata de acei pe care ii iubim si care ne iubesc.
Dragostea rezultă mai ales din aptitudinea de a iubi, existentă în noi înșine, și nu neaparat din faptul că partenerul are reale calități pentru a fi iubit.
(Magicianul)
A fost un trubadur odinioară
Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar
Închisă-n turnul ei de fildeș rar,
Frumoasa lui zăcea ca o comoară.
Atunci și-a-ntrupat într-o vioară
Întregul sufletului său amar
Și l-a trimis iubitei sale-n dar,
Lăsându-se de dragul ei să moară.
Te-ascult cântând un tainic menuet…
Și-mi pare că fantasticul poet
Și-a-ncredințat vioarei tale rana;
Te-ascult cântând cu gândul în trecut
Și-mi pare că suspină castelana
De dorul trubadurului pierdut.
(Unei violoniste)
Portretul fiintei iubite trebuie sa poata fi nu numai o imagine inspre care surazi, ci si un oracol pe care il interoghezi.
De ce întreaga-mi iubire se-ntoarce dintr-odată
când mă simt trist și când te simt departe?
(Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde)
Nimeni nu iubeste pe cel ce nu poate iubi pe nimeni.
Când cuvintele nu mai pot exprima ceea ce simte inima, există faptele şi mai ales privirile. Încercăm să ne exprimăm sentimentele prin cuvinte, dar unele sunt atât de puternice încât indiferent câte litere am aduna, nu vor fi suficiente pentru a spune ceea ce simțim.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.