Si te iubesc cu un fior atat de delicios de pur, incat de fiecare data cand imi imaginez zambetul tau, vocea ta, privirea ta tandra si glumeata mi se pare, chiar daca trebuie sa nu te mai revad, ca imaginea ta draga, aflata in mintea mea, ma va insoti mereu de acum inainte.
(Scrisori catre Lou)
Scrisori adresate Louisei de Coligny-Châtillon (aflata printre primii aviatori francezi), obiectul iubirii pasionale a lui Guillaume Apollinaire (pe care pictorita Marie Laurencin o respinsese) și care i-a inspirat Poemele pentru Lou.
© CCC
Nu lasa niciodata ca intelesul luminii iubirii tale sa-ti scape in neantul intunecos al uitarii.
Toți suntem o rază de soare pentru cineva... Dar nu știm întotdeauna asta.
(Micul Prinț)
© CCC
Dragostea mea s-a transformat în flacără, şi această flacără mistuie, cu încetul, tot ce este pământesc în mine.
(Jurnal)
Te iubesc în timp. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor. Și când timpul va trece, atunci te voi fi iubit. Și nimic din această iubire, ca și nimic din ceea ce a fost, nu va putea fi șters vreodată.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Iubirea, ca si focul, nu poate exista fara o miscare continua; ea moare indata ce inceteaza de a spera sau a se teme.
Verbul “a iubi” este dificil de conjugat, trecutul sau nu este simplu, prezentul este doar indicativ si viitorul este intotdeauna conditional.
© CCC
Dragostea nu moare niciodata din cauza lipsurilor, ci, adesea, din cauza indigestiei.
© CCC
Iubirea-i mare numai pe langa un mare vis.
A nu iubi nu e nimica, a nu putea iubi e grozav.
Există două feluri de statornicie în iubire: unul provine din faptul că găsim necontenit, în persoana pe care o iubim, noi temeiuri de a o iubi, și altul din faptul că ne facem o cinste din a fi statornici.
Iubirea pe care o simt pentru o ființă nu pune capăt singurătății mele, ci o îmbogățește, o încântă și o face să strălucească. Alesul, persoana iubită ar fi, în mod paradoxal, cea cu care vreau sa fiu singur.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.
(La rascruce de vanturi)
Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?
(Strofe de-a lungul anilor)
…nu iubeşti cu-adevărat decat pe cine respecţi...
Nu mă vei găsi vreodată. Pentru că eu am fost mereu cu tine, de la începuturile mele.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.