Nimeni sa nu intre aici daca nu a studiat geometria.
sau
Nimeni sa nu intre aici daca nu este geometru.
Platon (427-348 i.e.n.)
Platon a gravat acest dicton pe frontonul Academiei pe care a fondat-o. Aceasta fraza imperativa însemna ca trebuie sa cunosti matematica (care în momentul acela era geometria) înainte de a studia filozofia. Matematica este, într-adevăr, prima etapă a inteligibilului și ne-a obișnuit cu existența unor realități non-sensibile. Ea este încă imperfectă, deoarece nu poate demonstra totul, iar geometria face rationamente asupra formelor sensibile care sunt surse de eroare. De aceea, matematica nu reprezinta decat prima etapă a inteligibilului.
Motto-ul înscris pe frontonul Academiei fondate de Platon, un campus aflat la iesirea din orașul Atena, va dainui timp de trei secole cat a functionat aceasta institutie. Deoarece, pentru Platon, exista un domeniu în care se atinge universalitatea: matematica. Astfel, față de relativism, "fiecare cu parerea sau opinia sa", căutarea adevărului absolut devine o adevarata provocare.
Dar, în matematică, cunoașterea nu este relativă. Mai bine de atat nu se poate obtine decat in matematică, deoarece obiectele matematice au o definiție valabila pentru toată lumea. Se poate spune că, în acest domeniu, se ajunge la esența lucrurilor. Care este esența? Ceea ce lucrurile sunt în sine, independent de aspectul lor. Aparențele se pot modifica oricând, esența nu se schimbă, ea există în sine, pentru totdeauna.
Pentru a vorbi despre esenta, Platon folosește termenul de "Idee", care este scris cu majuscula. Ideea nu este, ca în acceptia obisnuita a termenului, o construcție a minții, ci există independent de mintea noastră, în sine. Ideea este ceea ce este realmente real. De exemplu, în matematică, Ideea de triunghi exista independent de toate triunghiurile care pot fi trasate. Astfel, Ideea este mult mai reala decât ceea ce avem în fața ochilor.
Geometria este cunoașterea existentului etern.
© CCC
Dacă te ocupi de matematică, nu trebuie să fii nici grăbit, nici lacom, chiar dacă eşti rege sau regină.
© CCC
Scrierea manuscrisă este un proiect spiritual, chiar dacă apare prin intermediul unui instrument material.
© CCC
Ceea ce se afirmă fără dovezi poate fi negat fără dovezi.
Citat atribuit adesea lui Euclid, dar paternitatea sa este incertă.
© CCC
Întregul este mai mare decât partea.
(Elementele, Cartea I)
© CCC
Ecuatiile nu explodeaza.
(The Observer )
© CCC
Nu-ti face prea multe griji in privinta dificultatilor tale la matematica, pot sa te asigur ca ale mele sunt inca si mai mari.
© CCC
Presupunând că Euclid și predecesorii săi ar fi considerat triunghiul ca o jumătate de pătrat sau, mai bine, de paralelogram: ar fi fost conduși imediat la vector, adică la structura spațiului ca spațiu vectorial.
(Hermes I, comunicarea)
© CCC
Cata matematica, atata adevar.
Matematicianul este imblanzitorul ce a domesticit infinitul.
În geometrie, nu există o cale rezervată regilor.
© CCC
Un punct este ceea ce nu are parte.
(Elementele)
© CCC
Fie matematica este prea mare pentru mintea umană, fie mintea umană este mai mult decât o mașină.
Dacă toată matematica ar fi accesibilă „minții umane”, atunci mintea umană ar trebui să fie capabilă să facă unele calcule care nu sunt accesibile nici unei mașini.
© CCC
Matematica e precisa, insa nu e reala, si e reala, insa nu e precisa.
Euclid a fondat Geometria. Geniului său îi datorăm teoremele nemuritoare care au condus atât de mulți liceeni la Legiunea străină.
(Zorii omenirii I: Și maimuța a devenit stupidă)
© CCC
Legiunea străină (Légion étrangère) este o unitate a Armatei Franceze, care a fost întemeiată pe data de 10 martie 1831 printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței. A fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.