Citate de Friedrich Schiller

Există un anumit fel de iubire a cărei intensitate împiedică gelozia.

Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna.

De la tine aștept toată puterea mea, toată virtutea mea, toată îndrăzneala mea, tot disprețul meu pentru moarte. (Scrisoare către Pauline Casimir Perier) © CCC

Voi fi mereu prietenul tău, mereu te voi iubi cu cea mai profundă afecţiune. Acei doi ani de relaţie nu vor dispărea niciodată din memoria mea; vor fi pentru totdeauna cea mai frumosă perioadă din viaţa mea. Dar dragostea, vezi tu, acest extaz al simţurilor, această beţie involuntară, această uitare a tuturor intereselor şi a tuturor îndatoririlor, nu o mai am. © CCC

Cei ce pleaca in cautarea iubirii isi arata numai propria lor lipsa de iubire. Iar cei fara de iubire nicicand nu gasesc iubire, numai cei ce iubesc gasesc iubire, iar ei nicicand nu trebuie sa o caute.

Iubirea este sensul ultim a tot ceea ne inconjoara. Ea nu este un simplu sentiment, este adevarul, este bucuria din care izvoraste intreaga creaţie. © CCC

Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste.

Iubirea este un şir infinit de‑ntrebări, pe care facem echilibristica vieţii.

Cel care nu se teme de nimic nu e mai putin puternic decat cel de care toata lumea se teme.

Unde stapaneste dragostea, nu exista dorinta de putere, iar unde predomina puterea, lipseste dragostea. Una o umbreste pe cealalta.

Învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi, și cum, de-atâtea lumi luminători,   pe gura ta surâsu-i ca un soare; ei poate niciodată n-or să știe din fiecare clipă trecătoare cum ne-am durat noi câte-o veșnicie   iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas îți cânt atâtea cântece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niște cuvinte simple-ar fi rămas.   Învață-mă cu ce să-ncep și cum să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă că te-a născut, cu truda ei întreagă, pe tine, bucuria mea de-acum.   Ea, poate, niciodată n-o să știe c-a înflorit în flori și-a curs în ape, că din pământ și sura veșnicie să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;   și, fiindcă-o să murim și noi odată gândește-te: n-ar fi păcat să moară, cuprinsă-n noi, atâta primăvară, și dragostea cu inima deodată?...   De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, și eu voi scrie toate, fir cu fir, ca disprețuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.   (Gândeste-te, n-ar fi păcat...)

Oricat de mult ai iubi o femeie, oricata incredere ai avea in ea, oricare ar fi siguranta in viitor pe care ti-o da trecutul ei, esti intotdeauna mai mult sau mai putin gelos. Daca ai fi indragostit, cu adevarat indragostit, desigur ca ai resimti aceasta nevoie de a izola de restul lumii fiinta in a carei inima ai vrea sa fii numai tu.

A iubi inseamna a scapa, printr-o singura fiinta, de mediocritatea tuturor celorlalte.

Dragostea fara eternitate se numeste angoasa, eternitatea fara dragoste se numeste infern. © CCC

Îndrăgostit este cel care, alergând prin zăpadă, nu lasă nici o urmă a pașilor săi. Proverb turcesc © CCC

E atâta ură Strânsă între noi, Sunt atâtea ziduri, Sunt atâtea ploi.   Sunt atâtea visuri Care ne-au minţit Şi-o atât de rece Lamă de cuţit.   Tu mai treci prin rouă, Eu mai dau prin gropi Şi-s aceleaşi urme Sub aceiaşi plopi.   Dar e-atâta ură Dincolo de drum Cât s-ajungă toate Pulbere şi scrum.   Eu mai vin pe-acasă, Tu mai plângi un an Şi-s atâtea vorbe Aruncate-n van.   Sunt atâtea lanţuri Sunt atâtea chei - Ce mai pot să-ţi dărui, Ce mai poţi să-mi iei? (Cântec de dragoste)

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

Orice dragoste e o încătuşare. Chiar dacă o dulce încătuşare.

Vino din păduri Ca să-mi spui poveşti Cu căutături Îngereşti. Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-a lucit Până ieri. Unde mi te-ai dus Pe acest pământ Fără să-mi fi spus Un cuvânt? Din frunzişul rar Luna în fereşti, Cercetează iar Unde eşti. Ar luci pe zid Până când te culci Până ţi se-nchid Ochii dulci. Şi pe gura ta De cum adormişi Ea te-ar săruta Pe furiş. Cum nu sunt ca ea Ca să mă strecor Drept oglinda ta Să cobor. Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Iar de m-ai zări Pintre ochi-nchişi Ţi s-ar năzări Luminiş. (cca. 1880–1881) (Vino din păduri…)

Trecem adeseori de la iubire la ambiție, dar nu ne întoarcem de la ambiție la iubire.