Citate de Friedrich Schiller

Iubirea arata o armonie intre doua fapturi care era deja ursita de la inceputul timpurilor.

Iubește pentru bucuria de a iubi și nu pentru ofrandele inimii altcuiva.

Nu numai că vreau să fiu iubit, vreau să se spună că sunt iubit.

Tocmai fragilitatea iubirii noastre o face atât de preţioasa! Dacă cineva ar putea să ne dea certitudinea că dragostea noastră este veşnică... poate am inceta sa ne iubim… © CCC C'est la fragilité même de notre amour qui le fait si précieux ! Si quelqu'un pouvait nous donner la certitude que notre amour est éternel... peut-être cesserions-nous de nous aimer...

Iubirea indura mai usor absenta sau moartea decat indoiala sau tradarea.

Dragostea e povestea inimii. Pasiunea e desăvârșirea ei.

Ce înseamnă să iubești un bărbat? Să-l lași să fie acolo, să te iubească, să viseze și să revină, să te iubească din nou. Totul e doar așteptare. (Să te pierzi) © CCC

A iubi inseamna a te razvrati un pic; inseamna a pune la cale, sub ochii celorlalti, o tandrete exclusiva. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite-aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis. În primul an spui: „Dacă mă părăseşti, mă omor". În al doilea an spui: „Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă". În al treilea an spui: „Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie". (Dragostea durează trei ani)

Ningea cu flori de iasomii Și încă mai eram copii Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte Și-am tot căzut din vis in vis Până la marele abis Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte Si-n clipa aceea se năștea, Din jocul nostru, prima stea, Înlănțuindu-ne cu dor până departe, Copii uitați de capul lor, Cât de ușor pluteau în zbor Fără să credem că iubirea nu ne vrea. Fostele iubiri, simple amintiri, Strânse-ntr-un album, Mă-nsoțesc și-acum prin lume, Dar pustiu ar fi dacă într-o zi Fără iubire lângă tine m-aș trezi. Nici nu mai știu pe unde ești, Cum te-ai numit, cum te numești Și pentru cine mai suspini în așteptare. Sunt pline viețile de spini Și-ai scăpătat printre lumini Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare. Au fost odată două stări Care-nălțau din joacă scări, Să dea o fugă peste zări până la soare, Copii frumoși, îndrăgostiți, Păream pe veci înlănțuiți Fără să credem că iubirea nu ne vrea. (Fostele iubiri) Fostele iubiri - interpret Ștefan Hrușcă

Farmecul pe care credem că-l găsim în ceilalţi nu există decât în noi, şi numai dragostea înfrumuseţează atât de mult fiinţa iubită. (Legăturile primejdioase)

Iubirea e o stare de dezechilibru. A iubi: a face caz excesiv de tine insuti, a proiecta propria ta subiectivitate pe primul plan al existentei, a face parada exagerata de tine, de derizoriul tau ins, prin altcineva. Printr-o anume altcineva.

Ce e iubirea? Luceafărul de dimineață şi de seară.

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Imi lipseste curajul sa caut acel limbaj capabil sa exprime adecvat paradoxurile incalculabile ale iubirii.

Cateodata, a iubi =  “vouloir admirer sans connaitre”. Si totusi, cate lucruri ai vrea sa stii. Si cate nu. Autoiluzie exhaustiva. Ocazie a unei cascade de visuri pe marginea unei negrait de frumoase aparitii si treceri.

Iubirea care izbucneste pe neasteptate este cel mai greu de lecuit. (Caracterele - Despre inima)  

Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele (Uniunii Scriitorilor). Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. […] Cine a fost acest om extraordinar, bestial, uman, laş pînă la ultima degradare, puternic, gîlgîitor, de o vitalitate ce părea veşnică, acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sînge toată tinereţea mea, cînd am fost şi cînd n-am fost cu el, pe care l-am urît, pe care l-am dispreţuit, admirat… (Însemnările mele, 1974) Anul 1932 este anul în care, în Însemnări, apare pasiunea poetei pentru cunoscutul gazetar şi scriitor de stînga Zaharia Stancu. Tînăra de 18 ani, care colabora la revista Azi, editată de Zaharia Stancu, este prinsă în jocurile dragostei cu un bărbat mult mai experimentat, cu 12 ani mai în vîrstă, pentru care, probabil, episodul era încă o aventură. Deşi autoarea nu este naivă şi notează, pe 20 septembrie 1932: „Ce-o să se întîmple între mine şi S.? […] Prietenia noastră, ca să-i spunem aşa, nu poate duce la nimic. Nu numai atît. Presimt că ruptura o să vină curînd şi violent“, raporturile cu Stancu vor evolua furtunos, pe durata mai multor ani, într-un amestec de zbucium dramatic şi dorinţă de răzbunare.

In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.

O mare iubire, o credinta… o prejudecata mai puternica decat altele fac sa patrunda intr-o anumita constiinta armura nevazuta care-i lipsea si-i ingaduie sa atinga acea stare de echilibru care este in fond fericirea.