Dacă tot aş avea de ales, aş alege altceva. Oamenii, când vor să facă un bilanţ, se gândesc doar la aspectul profesional, nu la întreaga viaţă. Or, niciun succes profesional nu înlocuieşte nefericirile din viaţa unei persoane. Ideea că sunt cunoscută nu mă face să mă simt cu nimic deasupra altora. Consider că îţi face Dumnezeu o favoare, aşa cum îţi face când eşti sănătos. Dintotdeauna am vrut să schimb tot. Dar, oricum, nu se poate.
Trebuie să ne schimbăm mereu, să ne reînnoim şi să ne reîntinerim noi înşine, altfel devenim rigizi.
We must always change, renew and rejuvenate ourselves; otherwise we harden.
© CCC
In acest loc, ochii mei sunt ochii fara pleoape ai unei statui de piatra dintr-un desert din apropierea Nilului.
(Valurile, 1931)
© CCC
Schimbarea nu este niciodată ușoară și adesea creează discordie, dar atunci când oamenii se unesc pentru binele umanității și al Pământului, putem realiza lucruri mărețe.
© CCC
De ani de zile, timpul părea liniar, în ciuda obstacolelor, șocurilor, devierilor. Până în ziua în care o cădere mai profundă va spulbera cele mai mici repere.
(Judecata lui Léa)
© CCC
Nu ne scăldam de două ori în același râu.
Heraclit din Efes
Heraclit enunta o concepție despre lume conform careia lumea este in veșnică devenire, in veșnică schimbare și, pentru a-si face înțeleasa ideea, recurge la imaginea râului în continuă schimbare.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.