Citate de Mihai Eminescu

Vântul scutură toţi merii
Poartă note de ghitară…
Este rândul primăverii
Bună sară!

Evantaliul ascunde
Vorbe dulci şi măşti frumoase…
Dar de unde până unde?
Sănătoase?

Câte tragice tirade
Declamate-n ironie…
Dar aşa poate se cade
Să şi fie.

Ce dulceaţă prefăcută
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Când din gură îşi sărută
Ochişorii.

De-ar putea noi ştim prea bine
C-amândouă şi i-ar scoate
Au geloase una d-alta
Nu sunt toate?

Dar astfel se tot împacă
Sub umbrarul cel de viţe
Gungurind ca pe o cracă
Porumbiţe.

Numai rozele durerii
Printre râs s-amestecară
Când de flori se scutur merii…
Bună sară!

(cca. 1881–1882)

(Vântul scutură toți merii…)

De pe ochi ţi se ridică
Languroasa lungă geană…
Îl întreb: ce vrea să-mi zică
E o tainică dojană?

Te desfaci de-a mele braţe,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă,
Dulce înger drăgălaş!

Şi puind mâna la gură
Sfătuieşti şi ameninţi
Şi-mi faci lungă-nvăţătură
Cum că nu suntem cuminţi.

Iar braţul meu cuprinde
Acel alb şi blând grumaz
„Mâni voi fi cum vei pretinde
Dar cum sunt mă lasă azi.“

Astfel lupt cu-a ta mustrare
De atâtea săptămâni
Şi mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.

(1881)

(De pe ochi ți se ridică…)

Vino din păduri
Ca să-mi spui poveşti
Cu căutături
Îngereşti.

Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-a lucit
Până ieri.

Unde mi te-ai dus
Pe acest pământ
Fără să-mi fi spus
Un cuvânt?

Din frunzişul rar
Luna în fereşti,
Cercetează iar
Unde eşti.

Ar luci pe zid
Până când te culci
Până ţi se-nchid
Ochii dulci.

Şi pe gura ta
De cum adormişi
Ea te-ar săruta
Pe furiş.

Cum nu sunt ca ea
Ca să mă strecor
Drept oglinda ta
Să cobor.

Chipul tău frumos
Să-l privesc întreg,
Cu atât folos
Să m-aleg.

Iar de m-ai zări
Pintre ochi-nchişi
Ţi s-ar năzări
Luminiş.

(cca. 1880–1881)

(Vino din păduri…)

Nu de inteligenţe duce lipsă România, ci de caractere!

Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.

Dragostea este un vis şi o părere, o haină strălucită aşezată peste durere.

De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem…

Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă.

Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.

Fiecare frumuseţe este cristalizarea suferinţelor universului.