Când cânt, închid ochii. Dacă văd o pană, totul este bine. Fără această imagine în mintea mea, sunetul nu este suficient de “adevărat”, şi trebuie să încep din nou. Trebuie să o fac.
© CCC
Când scriu, melodia este întotdeauna cea care îmi vine prima în minte și se întâmplă să fie cazul ca cele mai frumoase melodii să fie triste, iar versurile urmează tonul melodiei.
© CCC
În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea,
Privighetoarea peste un trandafir cânta.
Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir
Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir.
Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți?
Poete,-n van te strădui făptura să-i dezgheți!
Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns –
De-o chemi când înflorește, n-ai să primești răspuns.
(Privighetoarea și trandafirul)
Traducere Radu Boureanu
A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Şuieră
Şi fluieră
Şi să dormi nu te mai lasă;
Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Şi mă bate la ureche
Struna lui de sîrmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
Îmi iau traista şi mă mut.
Ai văzut neruşinare ?
Sîmbăta, amiaza mare,
Fără nici-o-nştiinţare,
A venit, s-a instalat
Şi s-a pus şi pe cîntat.
Eu ca omul aşezat,
Nu pun mîna pe pian
Decît rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin –
Dar şi-atuncea cu măsură
Şi cu degetul la gură,
Cînt vreo polkă sau vreo horă,
Pîn’ la anumită oră.
Nepoftitului din casă
Prea puţin de noi îi pasă.
Îl tot caut în zadar
Şi nu dau de lăutar.
Dintr-un dring cu limba frîntă,
El s-a pus pe chef şi cîntă,
Undeva, printr-un ungher,
La umbrelă, la cuier;
Îl aud de peste tot,
Şi din podini şi din pod
Şi nu mă pricep cum face
Că-l aud şi-atunci cînd tace.
De cinci ori am aţipit
Şi de cinci ori m-a trezit
Oaspele afurisit.
Mă frămînt, ascult, aştept
Cu duşmanul să dau piept,
Dar el, molcom şi huihai,
Dă din cobză şi din nai;
Ori că zgîrie pe scripcă,
Ori că rîcîie o şipcă,
Cîteodată pare, parcă,
Pe sticlete că-l încearcă
Sau că-ncinge pe departe
Pila-n ciob de sticle sparte,
C-are multe şi destule
Şi gîtleje, dar şi scule.
Şi…atunci? Am luat în gură
Apă, şi cu-o stropitură
L-am scos dintr-o crăpătură.
Nimerisem, subt perdea,
Într-un colţ de duşumea,
Îl văzui, se scutura,
Şi nu mai putea cînta.
Udă, leoarcă, răguşită,
Vocea-i moale e scîncită,
Şi caricatura bearcă
A uitat să mai şi meargă,
Mi se face, însă milă
de făptura lui umilă.
Suferinţele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cîntă?
Gîndul asta mă-nspăimîntă.
Ştie, oare, oarecine,
Viaţa lui de unde vine?
Tot ce poate, orişiunde,
E să cînte ghersuri ciunte,
Şi cîtu-i de mititel
Numai gura e de el.
Ca o trîmbiţă – şi nu zici
C-are-n guşe zece muzici?
Ştie-atîtea. vai, săracul,
A cînta, – ca pitpalacul,
Şi -are dreptul ticălos
Să nu cînte nici frumos.
Graiul lui e de-aşa fel
Că-l pricep ai lui şi el.
I-am prins trupul de un dram
Şi i-am dat drumul pe geam,
Şi-auzindu-l iar, de jos,
I-am urat: -” Mergi sănătos !”
(Greierele, vol. Versuri, 1980)
Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântarile, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.
(Sărmanul Dionis)
Încet, foarte încet
Cântă cântecul de leagăn
La fel de încet precum zgomotul lunii
Când se mișcă pe cer…
(Cântec de leagăn)
© CCC
Noi suntem ca un cantec, nu credeti? Un cantec nu se poate canta niciodata de la sfarsit spre inceput. Trebuie sa-l canti totdeauna indreptandu-te spre sfarsit.
A canta o nota gresit este un lucru banal, dar a canta fara pasiune este de neiertat.