Nu exista nici un precept, chiar elementar, care sa nu fi prilejuit o indoiala si pretextul unei lupte ingrozitoare; insa biruinta finala a justitiei contra egoismului este fenomenul cel mai sigur si mai durabil al psihologiei, care demonstreaza izbanda constiintei si vadeste totodata puternica ei garantie.
Constiinta, unita cu recunoasterea slabiciunilor noastre si cu simtul datoriei sunt caracteristicile esentiale care deosebesc pe om de animale.
Cand porunceste constiinta, oamenii onesti procedeaza intotdeauna in acelasi sens.
Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…
Unele ascunzisuri ale sufletului sunt usoare ca niste umbre: dispar indata ce incerci sa le luminezi…
Constiinta noastra nu ne aproba intotdeauna, dar ne este oricum prieten. Din contra, subconstientul nostru se comporta de multe ori ca si cum ar avea un tratat de alianta cu adversarii nostri.
Constiinta noastra e un judecator ce nu da gres, atata timp cat n-am ucis-o inca.