Frumusețea nespusă a sânului unei femei nu e, oare, gloria supremă a evoluției umanității?
Frumuseţea bărbatului constă în spiritul său, spiritul femeii constă în frumuseţea sa.
Proverb oriental
Înalță un cântec pentru ea, o, muză!
Fecioara cu cunună de violete-n păr,
Și laudă-i reflexele schimbătoare de pe gâtul fin,
Vocea-i șoptită și plină de veselie.
Cântă înc-o dată farmecele-i mii
Splendoarea-ncântătoare a ochilor,
Obrajii bruni și brațele mlădioase
Și sânul întunecat și gingaș.
Da, cântă pentru totdeauna despre ea,
Stăpâna-mi delicată și ademenitoare,
Cea mai frumoasă dintre toate câte au fost și sunt,
Sappho a mea cea cu zâmbet dulce.
(Nu mai mult pentru Lycus)
În mitologia greacă, Lycus sau Lykos (Lúkos, „lup”, în greaca veche) a fost de două ori regent al orașului antic Teba (Beoția). Aici, Lycus poate fi unul dintre tinerii pe care Alceu îi admira, potrivit lui Horațiu (Ode, 1, 32, 10), „frumosul Lycos cu părul și ochii negri”).
Copyright © CCC All rights reserved.
Cine-n astă dimineață-și deschisese
Rochia-i purpurie către soare,
Pe neașteptate, pierzându-și în amurg
Faldurile rochiei purpurii,
Și culoarea asemănătoare feței tale.
Vai! vezi cum în puțin spațiu,
Iubito, ea își are locul.
Vai! Vai, frumuseții sale lăsate să piară!
O, într-adevăr, mamă vitregă e Natura,
Când asemenea floare durează
Doar de dimineață până seara!
Deci, crede-mă, iubito,
Cât timp ți-s anii încă-n floare
În frageda-ți tinerețe,
Culege, culege-ți anii tineri:
Ca și acestei flori, bătrânețea
Îți va ofili frumusețea.
(Ode, Pentru Casandra, Iubito, hai să vedem dacă trandafirul…)
© Copyright CCC
All right reserved
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzind de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
(Ce frumoasă eşti)
Frumusețea e o bucurie veșnică: farmecu-i va înflori; ea nu va trece niciodată în neant…
(Endimion)
Prea multă cinste ţie ţi se-nchină,
pârâu cu voce de argint, profundă,
ce-ţi duci prin iarbă risipita undă,
singur cântându-ţi curgerea ta lină.
Gheaţă şi foc eu sunt (când ea se-nclină
deasupra ta). Iubirea îşi afundă
zăpezile în tine şi flacăra-i rotundă
a chipului şi tu n-o ştii. Deplină
Fie-ţi plecarea, du-te şi nu lăsa să-ţi scape
din mână frâiele, nici purele cleştare
nu le lăsa prin iarbă să-ntârzie,
căci nu e drept nedumerit stăpân să fie,
cu umedu-i trident, Domnul cel mare,
pe-atâta frumuseţe din adâncimi de ape.
(Sonet)