Trebuie să înțelegi întreaga viață, nu doar o parte a ei. De aceea trebuie să citești, de aceea trebuie să privești cerul, de aceea trebuie să cânți, să dansezi și să scrii poezii, să suferi și să înțelegi, pentru că toate acestea sunt viața.
(Gândește-te la aceste lucruri)
© CCC
Majoritatea populației nu înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Și nici măcar nu își dă seama că nu înțelege.
Este dificil să faci un om să înțeleagă ceva atunci când salariul lui depinde de faptul că nu-l înțelege.
© CCC
Excesiva înțelegere, care distruge şi traversează orice iluzie, este cea mai rea dintre maladiile minţii.
Bărbatul și femeia se iau unul pe celălalt, se lasă unul pe celălalt, se implică unul cu celălalt, se reîntorc unul la celălalt și se surprind unul pe celălalt, dar nu se înțeleg.
© CCC
Spune-mi și voi uita, arată-mi și poate îmi voi aduce aminte, implică-mă și voi înțelege.
Unii iubesc florile şi animalele deoarece nu sunt în stare să se înţeleagă cu aproapele lor.
(Întoarcere în viitor)