Există două metode de a cuceri și de a înrobi o națiune. Una este prin sabie. Cealaltă este prin îndatorare.
© CCC
Daca am putea toti sa ne uitam cu mintea limpede la istoria noastra, atunci nu am mai vedea aceasta atitudine nostalgica catre trecutul sovietic, care este predominanta acum printre cei care au fost mai putin afectati din societatea noastra. Nici tarile din estul Europei sau fostele republici sovietice nu vor mai simti nevoia sa vada in Rusia istorica sursa nefericirii lor. Ar trebui sa întelegem ca numai acceptarea voluntara si constienta a unei vine de catre un popor poate asigura vindecarea unei natiuni.
Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că națiunea aceasta vrea să fie neapărat ca “altcineva”. Vrem ca “acolo”. Fiecare “acolo” este acolo, nu aici. Avem și noi “aici”-ul nostru, dar cum să le scoți din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor și ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios și poate prinde. Văd ceva la vecin și vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare și nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivații, alte condiționări. Niște oameni foarte cultivați și neimplicați politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă!
Ospitalitatea natiunilor este inceputul fraternitatii oamenilor. Ori, fraternitatea oamenilor, acesta e scopul.
Natiunile mai inclinate catre poezie decat catre gandire se daruiesc mai curand bucuriei care imbata decat ironiei filozofice. Se ascunde ceva trist indaratul glumei intemeiate pe cunoasterea oamenilor; veselia cu adevarat inofensiva izvoraste numai din imaginatie.