Mi-e teamă să te revăd. Poate că ar fi fost mai bine să ne oprim aici, așa cum am făcut timp de șase ani, conform unui acord tacit între noi: să nu ne revedem, niciodată, să păstrăm această noapte lungă și ireală adânc în noi, ca un secret care ne aparține doar nouă. Poate că, de fapt, accidentul este cel al întâlnirii noastre, nu al tăcerii care a urmat. Viețile sunt atât de fragile, atât de incerte. Uneori credem că temelia lor este solidă, ne minunăm de cât de departe am ajuns, apoi, deodată, într-o clipă orbitoare, se sfărâmă, se spulberă împotriva unui vis. Cine se poate proteja de asta? Cine se poate crede suficient de puternic pentru a nu cădea niciodată, pentru a nu-și dori să cedeze la ceea ce pentru o clipă l-a făcut să leșine? Mi-e teamă să te revăd, dar cât sunt de fericită.
(O perioadă nebună)
© CCC
Există două tipuri de oameni: cu unii, îți pierzi timpul, cu ceilalți, pierzi noțiunea timpului.
Aș dori să știu cum se descurcă ea cu această empatie extraordinară. Mi-e teamă să mă atașez de cineva – uneori fug de o prietenie în devenire. Și mă întreb astăzi dacă, cu Nadia, nu am încercat să fug de o iubire în devenire. Teama asta viscerală de a depinde de cineva și care încă mă urmărește.
(Acrobații)
© CCC
Ei bine, recunosc că tăiem lemnul din necesitate, dar de ce să distrugem păduri întregi?
(Unchiul Vanea)
Am patruzeci şi şapte de ani. Până acum un an m-am străduit, ca şi voi, să-mi întunec într-adins vederea cu scolastica asta a voastră şi să nu-mi dau seama de viaţa adevărată — şi credeam că fac bine. Acum însă dac-aţi şti! Nu dorm nopţi de-a rândul de ciudă şi de mânie, gândind ce prosteşte mi-am pierdut timpul, când aş fi putut avea tot ce nu-mi mai îngăduie acum bătrâneţea să am!
(Unchiul Vanea)
Slavă Domnului, creierul meu este încă în locul potrivit! Dar se pare că sentimentele s-au stins. Nu vreau nimic, nu am nevoie de nimic, nu iubesc pe nimeni… în afară de tine, poate.
(Unchiul Vanea)
© CCC
Când eram copil, luxul pentru mine însemna hainele de blană, rochiile lungi și vilele la malul mării. Mai târziu, am crezut că înseamnă să duci o viață de intelectual. Acum mi se pare că înseamnă și a putea trăi o pasiune pentru un bărbat sau o femeie.
© CCC
Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă.
(Pasiune simplă)